Sari direct la conținut

Germania va continua sa gazduiasca arme nucleare

HotNews.ro

Un document NATO indica faptul ca Germania va continua sa gazduiasca armament nuclear, in ciuda insistentelor ministrului german de externe, care considera ca acestea nu au ce cauta pe teritoriul tarii sale, informeazaDer Spiegel. NATO are la ora actuala in Europa aproximativ 200 de arme nucleare cu raza scurta de actiune, dintre care se estimeaza ca 20 sunt pe teritoriu german.

Necesitatea pastrarii armelor vine pe fondul unui dezechilibru de forte intre NATO si Rusia, care are la dispozitie 5400 de focoase nucleare. Executivul de la Berlin a declarat ca sustine programul de protectie nucleara, dar ca nu doreste ca Germania sa imparta si riscurile asociate.

Germania este unul dintre sustinatorii unei apropieri intre Rusia si NATO, dar majoritatea membrilor aliantei nord-atlantice din estul Europei sunt sceptici in privinta acestei posibilitati.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro