Germania vrea să cheltuiască 26,5 miliarde de euro pe uniforme militare și noi vehicule blindate pentru Budeswehr în doar câțiva ani
Germania intenționează să aloce aproape 19 miliarde de euro (22,16 miliarde de dolari) pentru a le furniza soldaților săi uniforme noi și echipament personal în următorii ani, dar și o sumă de 7,5 miliarde de euro pentru vehicule blindate noi cu roți, potrivit unui document al Ministerului de Finanțe de la Berlin, scrie Reuters.
Guvernul federal justifică proiectul de echipare a trupelor, cunoscut sub numele de FASER – care prevede cheltuieli eșalonate până în 2034 – prin obiectivul său ambițios de recrutare a 460.000 de soldați până la jumătatea anilor 2030, față de cei aproximativ 280.000 care alcătuiesc în prezent Bundeswehrul (armata germană).
Potrivit documentelor ministerului privind bugetul, consultate marți de Reuters, Germania va autoriza, de asemenea, alocarea a aproximativ 7,5 miliarde de euro până în 2037 pentru achiziționarea de noi vehicule blindate cu roți.
Decizia va implica probabil achiziționarea a între 3.000 și 5.000 de vehicule Boxer fabricate în comun de compania germană Rheinmetall și compania franco-germană din domeniul apărării KNDS, potrivit unor surse parlamentare.
Germania a intrat într-o perioadă de achiziții masive în domeniul apărării după ce cancelarul Friedrich Merz a obținut sprijinul necesar pentru a scuti aceste cheltuieli de la limitele de îndatorare și pentru a-și consolida armata subdimensionată, în încercarea de a-și asuma o responsabilitate mai mare pentru securitatea europeană.
Cheltuielile totale ale Germaniei pentru apărare în 2026, inclusiv fondurile speciale, sunt estimate să ajungă la aproximativ 117,2 miliarde de euro, atingând cota NATO de aproximativ 2,8% din produsul intern brut (PIB).
