Gheorghiu: 15 mai – o primă bornă a revenirii către normalitate; am avansat propuneri pentru spectacole cu 1.000 de persoane
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, şi-a exprimat, vineri, satisfacţia că revenirea la normalitate a fost devansată cu o jumătate de lună, context în care instituţia pe care o conduce a înaintat propuneri pentru spectacole în aer liber cu maxim 1.000 de persoane.
„Pe calendarul iniţial, noi nu prea vedeam o relaxare până în 1 iunie şi de aceea am prevăzut aceste spectacole pilot pentru 14, 15, 16 (mai – n.r.), dar, având în vedere că rata de vaccinare a mers atât de bine, astăzi ne aflăm în situaţia de a devansa aceste relaxări, după cum a anunţat şi preşedintele ţării, astfel că 15 mai devine o primă bornă a revenirii către normalitate. Asta nu ne împiedică să menţinem aceste programe pilot, cu excepţia celui de duminică, când se preconizează o zi ploioasă şi atunci am amânat pentru 22 mai”, a spus Gheorghiu înaintea galei „Libera Musica” de la Sala Marea a Operei Naţionale Bucureşti, un concert înscris în cadrul unui program-pilot privind reluarea activităţilor culturale indoor, derulat de Ministerul Culturii.
Gheorghiu a anunţat că, pentru această etapă a relaxărilor, Ministerul Culturii a înaintat propunerile pentru organizare unor evenimente în aer liber cu maxim 1.000 de persoane.