Sari direct la conținut

Gigi Becali, cel mai popular personaj al manifestarii PSD

HotNews.ro

Inceput cu lautari si hip-hop

Sute de tineri erau prezenti la sediul central al PSD inca inainte ca presedintele partidului, Mircea Geoana, sa-si faca aparitia in acordurile lautarilor. O parte viermuiau pe spatiul verde, altii profitau de usile deschise si se inghesuiau sa consume tot ce era prin birouri, indiferent ca era vorba de fursecuri, saratele, cafea, pliante, pixuri sau liniare.

Dupa un drum de o noapte, majoritatea tinerilor adusi de organizatiile judete dau buzna in toalete, formand cozi interminabile. Fara sa mai poata astepta, o parte se reorienteaza spre WC-urile din Parcul Herastrau.

Grupurile, organizate pe judete, primesc primele cadouri: sapca si tricou cu furnicuta socialista, esarfe cu “Brussel” si stegulete cu “1 Mai mult pentru cei multi”. In maximum cinci minute, sediul de pe Kiseleff e inconjurat de o mare rosie.

Geoana incearca sa-si mobilizeze ostirea si le spune ca fiecare are in ranita bastonul de maresal. Corlatean incearca fara prea mult succes un discurs in stilul Ponta, dar atmosfera se incalzeste cu adevarat abia cand o trupa de hip-hop din Olt incepe sa cante despre Traian Basescu.

Geoana incearca si cateva miscari de dans, dar, pentru ca nu-i ies, prefera sa se amestece in multime, dand ocazia tinerilor sa-si faca zeci de poze cu el.

Mars pe strazi goale

Aproape 2000 de oameni ies pe poarta PSD si formeaza o coloana care se intinde pana la Arcul de triumf. Marsul se desfasoara in mare parte pasnic, fara vociferari, mai ales pentru ca primul rand al coloanei, format din Mircea Geoana, Ilie Sarbu, Titus Corlatean, Rovana Plumb si cativa tineri, nu scandeaza nici macar atunci cand in spatele lor se striga sacadat “Pe-Se-De! Pe-Se-De!”.

Cateva sute de metri mai la vale, cateva mii de ilfoveni adunati de presedintele PSD Ilfov, Gabriel Oprea se alatura manifestantilor. Sunt in mare parte oameni sarmani, care nu se sfiesc sa spuna ca scopul lor este bonul pentru mici si bere pe care-l vor primi la destinatie, in Piata Izvor.

Inca o serie de cateva mii asteapta coloana in Piata Revolutiei. E vorba de votantii lui Marian Vanghelie, presedintele PSD Bucuresti, adunati din cartierele sarace ale Sectorului 5. Multa lume bronzata si chiar si cateva sute de copii, ale caror tricouri rosii, noi si curate, contrasteaza puternic cu hainele rupte si murdare.

Organizatia lui Vanghelie reuseste sa uimeasca lingvistic asistenta, care se prinde tarziu ce inseamna “Sa ne PSD tineri”.

Dezinteres

Menit sa demonstreze bucurestenilor puterea PSD, marsul n-a avut, insa efectul scontat, pe traseu fiind fie muncitori ai caror patroni nu le-au dat liber de 1 Mai, fie soferi nervosi ca trebuie sa-si intrerupa drumul pentru a lasa sa treaca o coloana care se intindea peste 1 km.

Putinii trecatori intalniti in cale au preferat sa faca poze cu telefonul mobil, avand rezerve in a-i raspunde lui Mircea Geoana la zambete. Doar cei mai batrani se aratau incantati de ceea ce vad, fara sa le pese cine sunt organizatorii, amintindu-si defilarile la care asistau de 1 Mai pana in urma cu 18 ani.

Nici tineretul prins in coloana nu a fost foarte preocupat de problemele politice ale tarii. Principalele teme de discutie erau subiectele mondene, de la sarcina Andreei Marin pana la petrecerile din weekend-ul care tocmai se incheiase. In acelasi ton, cea mai mare suparare a demonstrantilor a fost legata de magazinele de pe Calea Victoriei, inchise in proportie de 90%.

Unii au gasit totusi cateva usi deschise si au trecut la probat pantofi, posete, pantaloni si fuste, alergand apoi sa prinda coloana din urma.

Mititeii si berea, adevaratele motivatii

Dupa mai bine de o ora de mers continuu, furnicutele ajung in Piata Izvor, unde mititeii deja sfaraie pe gratare, iar mirosul de alcool se simte in fiecare colt. Bucurestenii aflati deja in zona se intreaba ce e cu masa de tricouri rosii, in timp ce furnicutele sunt revoltate ca nu mai au destule locuri libere pe la mese.

Conducerea partidului urca pe scena, incepe sa vorbeasca, dar asistenta e formata din doar cateva zeci de persoane.

Tricourile rosii s-au raspindit prin toata piata, asteptandu-si sefii de grup pentru a primi rasplata bine-meritata: un bon pentru patru mici, un colt de paine, o lingurita de mustar si o cutie mica de Tuborg. Cei veniti din judetele din nord inghit in graba tratatia si pornesc spre autocare. Drumul e lung, iar ei trebuie sa fie miercuri dimineata fie la scoala, fie la serviciu.

“Opriti gratarele, va vorbi Mircea Geoana!”, tuna Vanghelie in difuzoare, dar nu-l asculta nimeni. Oamenii isi vad mai departe de mancare si bautura si pierd chiar si momentul in care Geoana se sperie de efectele pirotehnice de pe scena. Pierd si referirile la Raluca Stroescu, un subiect pe care Geoana nu s-a sfiit sa-l foloseasca in interese politice.

Becali l-a batut la popularitate pe Geoana

Liderul PSD pleaca in turneu pe la mesele cetatenilor adunati la manifestarea campeneasca, dar are grija ca ziaristii sa aiba loc in jurul lui. Intr-un final se stabileste la o masa si incepe sa dea zeci de autografe.

Are o tresarire doar in momentul in care o gramada dezordonata de oameni trece prin zona, urmata de cateva zeci de tricouri rosii entuziasmate. E Gigi Becali care, timp de mai bine de jumatate de ora, a profitat gratis de multimea adunata pe cheltuiala PSD-ului. “PNG! PNG!” se aude din coloana de tricouri rosii formata ad-hoc.

Singurul om care a reusit sa stranga neorganizat lumea in jurul lui pleaca in fuga, urmat in aceeasi viteza de cateva zeci de tuciurii care spera ca din buzunare sa-i pice ceva. Zadarnic.

Mircea Geoana evita sa raspunda oamenilor care-l intreaba de Becali. Prefera sa vorbeasca mai departe despre cat de bine o duce o tara condusa de social-democrati. La ora 16.00, marea majoritate a furnicutelor au plecat spre casele lor, lasand in urma o mare de gunoaie. Au ramas in piata doar intarziatii de la tarabele cu micii de 15.000 si tinerii care urmareau concertele de pe scena.

Dinspre Piata Izvor curgeau deja in toate partile orasului batrani fie cu micii si berea in plasa, fie dezamagiti de faptul ca au ajuns prea tarziu sa mai prinda vreo gratuitate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro