Girofarul și Bolojan. O secvență nebăgată în seamă, de la alegeri

De ce n-a candidat Ilie Bolojan la prezidențiale? 

Ilie Bolojan a votat în București. A mers de dimineață la Școala Gimnazială Nr. 150, din zona Facultății de Medicină, de la Eroilor. A făcut declarații când a ieșit din secție. „Vremurile liniștite au apus”, a spus președintele interimar, cu tonalitatea sură a lui Gandalf, din „Stăpânului Inelelor”. Apoi a plecat.

La ieșirea din curtea școlii, ceva l-a oprit. Era singur, iar în spate îl urmau oamenii din SPP. În fața președintelui, din sens opus, au apărut două doamne, care veneau și ele la vot. Prima se deplasa prudent, avea o vârstă. Pe aleea gâtuită de poarta verde a școlii nu încăpeau toți. 

Deși ajunsese primul, Bolojan s-a tras într-o parte, ca un bărbat în costum exersând pasul adăugat. A așteptat să intre femeile. Ele au trecut la un metru de președintele interimar al României și nu l-au recunoscut. Nici măcar n-au clipit. Pe vremuri, Traian Băsescu ar fi zis că Ilie Bolojan a picat cu brio „testul stâlpului”. 

Potrivit fostului președinte, un om politic adevărat e acela pe lângă care oamenii nu trec ca pe lângă un stâlp, fără să-l recunoască și să-l abordeze. 

Dar asta era pe vremuri. Mă tot gândesc la această scenă. Mulți oameni s-au întrebat de ce nu a candidat Ilie Bolojan, în ciuda cifrelor de încredere, care îl disting față de plutonul politicii. Mai ales că, pe baza logicii retroactive, cei absenți reprezintă întotdeauna soluții mai bune decât cei prezenți. 

Numai că, la scara țării, Ilie Bolojan e mult mai puțin cunoscut decât alți politicieni. Neagreat de regimul Iohannis, el nu a fost nici curtat de televiziuni și nici nu s-a ocupat pe rețelele sociale de statutul său de star digital.

În timp, s-a auzit despre „unul care face treabă la Oradea”, dar cine îi cunoaște numele, nu prea știe cum arată. Iar cine îi recunoaște figura, îi amestecă numele. Această slăbiciune este, într-un fel, punctul său forte. 

Sătui de politicienii care îi mătură de pe stradă în „coloane oficiale”, deschise cu girofaruri, oamenii preferă să își lege speranțele de cineva de care se pot hârșâi la ieșirea din curtea școlii. 

Timpul tupeului cu gura mare

În actualul context al furiei colective, candidatura lui Bolojan era, probabil, un sacrificiu personal inutil. Donald Trump însuși pierdea în turul 1 din România în fața lui George Simion, dacă președintele american era candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR. Cel puțin în acest moment, partidele afectează numele oricărui politician care le reprezintă.

Sigur, mai sunt două săptămâni până la turul 2 și se pot întâmpla multe. Însă Bolojan a rămas, practic, indiferent de rezultatul alegerilor, o parte a planului B, indiferent ce înseamnă asta. 

Orădeanul nu e singurul competent, căci există oameni buni în politică și administrație, chiar dacă acum afirmația aceasta e contra curentului. Sunt oameni buni în serviciul public, în școli, spitale, ministere, poliție sau primării. Chiar există! Însă Ilie Bolojan e singurul, dintre cei de la vârf, care are spațiul să facă pasul în lateral, să aștepte să se desfășoare drumul și voința compatrioților săi, pentru a reveni când ne vom afla cu apa la gură, sătui de improvizațiile aventurierilor cu gura mare, iar cineva va întreba: ”Și acum ce facem cu țeava asta spartă, știi vreun instalator bun?”.