Glose pe marginea unui concept constituțional

„Dacă idealul statului de drept este un element stabil al opiniei publice, legiferarea și jurisprudența vor tinde să se apropie tot mai mult de el” (Fr. A. Hayek)

Statul de drept a devenit, în ultimul timp, o temă obsesivă. În media online se aude întrebarea, uneori retorică, dacă România mai este un stat de drept. Comisia Europeană a considerat, recent, că Ungaria și Polonia sfidează statul de drept și este posibil să condiționeze fondurile europene de respectarea acestui principiu. De asemenea, accederea în Spațiul Schengen a Bulgariei și României este legată, la nivel discursiv cel puțin, de progresele în ceea ce privește statul de drept.

Supoziția din redacția știrilor cotidiene despre statul de drept este că știm deja ce înseamnă acest termen. În opinia comună, statul de drept este un concept cu semnificații intuitive. În plus, putem identifica orice abatere de la acest normativ politic. Pe de altă parte, unii autori, considerați de referință, consideră statul de drept o idee ambiguă, un concept „esențialmente contestat” sau un termen abuzat de furtunile ideologice, ce a ajuns gol de conținut. La limită, există și autori care au scris că „statul de drept e o născocire a imaginației juriștilor”, incomplet în orice tentativă de a-l defini (1).

Două tentații contrare ar putea fi ocolite pentru a pune premisele unei dezbateri privind valorile statului de drept și rule of law. Prima transformă statul de drept într-un concept-valiză, exclusiv tehnic, neinteligibil pentru opinia publică. A doua, reduce statul de drept la campaniile discursive anticorupție. Ambele sunt reducționiste. Deși nu s-a ajuns la un consens final asupra determinațiilor sale esențiale, se poate identifica totuși un nucleu conceptual și câteva note periferice.

Statul de drept este un termen politico-juridic cu origini în teoria germană a Rechsstaat-ului, apărută la finele secolului XVIII. El a apărut odată cu reformele din Prusia privind primele coduri civile și penale. Deși Immanuel Kant este creditat uneori ca primul teoretician al conceptului de Rechsstaat, filosoful raționalist nu folosește propriu-zis termenul în germană, ci echivalentul său în latină, status iuridicus, cu înțelesul formal de „stat guvernat de legi” sau „stat legal”. Ulterior, discipoli kantieni au reluat conceptul în germană și l-au introdus în dreptul public. Robert von Mohl (1799-1875) a fost cel care a introdus, pentru prima dată în gândirea juridică, termenul Rechsstaat. Inițial acest concept era în opoziție cu ideea de „stat polițienesc”. În paralel cu dezbaterile din Germania, în Marea Britanie a început să se fie popularizată concepția privind „rule of law”, tradusă de obicei prin „domnia legii”. Cartea juristului whig și constituționalistul A.V Dicey, Law of the Constitution (1885), trece drept un moment crucial pentru includerea rule of law în vocabularul politic britanic.

După cel de-al Doilea Război Mondial, termenul german Rechsstaat urmează o spectaculoasă carieră globală, așa cum notează un observator. În franceză s-a încetățenit sintagma État du Droit, în italiană Stato di diritto, în spaniolă Estado de derecho, în suedeză Rättsstat, inclusiv în japoneză există un echivalent, în forma lingvistică Hôchikokka (2). În limba română, cel mai probabil, termenul stat de drept a fost preluat din gândirea juridică franceză. Sensul naturalizat pe vremea lui Frederick al II-lea, acela de „stat guvernat de lege” indică o virtute sui generis a sistemului legal. Frederic cel Mare al Prusiei a rămas în istorie nu numai pentru reformele juridice din Prusia, ci și pentru formula de „prim funcționar al Statului”, în opoziție cu reflexele absolutiste ale monarhiilor epocii. Pe de altă parte, reflecția normativă privind ce precondiții trebuie să îndeplinească o lege coboară mult în antichitatea greacă și romană.

Un paradox e ușor de remarcat. Statul de drept (Rechsstaat), sau domnia legii (rule of law), nu este contestat de nimeni. Pe de altă parte, pasiunile, nereținute deseori, cu care se problematizează statul de drept nu au fost însoțite de o perspectivă mai analitică și echilibrată. De exemplu, se consideră că statul de drept impune, în primul rând, legalitatea, respectarea legilor existente. Un sistem legal există și în statele totalitare și nu am spune că legile din regimurile represive ar trebui respectate integral. Absența spețelor noi de mare corupție, se spune, înseamnă dormitarea statului de drept. Deseori, statul de drept este redus la o singură semnificație, ce pune în umbră alte sensuri ale conceptului. În rândurile următoare, poate fi utilă o reprezentare mai amplă a arhitecturii statului de drept, un concept stratificat.

Statul de drept a fost consfințit ca principiu constituțional, pentru prima dată în istorie, în legea fundamentală a Bavariei (1946), apoi în Constituția federală a Germaniei (1949). După valurile de democratizare din anii 1970 și, mai ales, după colapsul regimurilor comuniste din 1989, statul de drept a fost recunoscut ca principiu constituțional într-un număr impresionant de noi democrații. La nivel supranațional, statul de drept a fost validat, de asemenea, între pilonii fundamentali ai democrațiilor consolidate euro-atlantice.

Acest proces de convergență semantică a facilitat apariția unor metodologii de evaluare a statului de drept, în forma unor check lists sau în forma unui set de indicatori cantitativi. De pildă, în Raportul anual privind statul de drept în România, Comisia Europeană accentuează trei teme – sistemele de justiție, cadrul legal anti-corupție și pluralismul media și libertatea presei. Un alt exemplu de operaționalizare a statului de drept a fost dezvoltat de Comisia de la Veneția. Metodologia folosită delimitează șase domenii: 1) legalitatea; 2) certitudinea juridică; 3) prevenția abuzului și folosirii abuzive a puterii; 4) egalitatea în fața legii și non-discriminarea; 5) accesul la justiție; 6) provocări specifice la adresa statului de drept (corupția și conflictul de interese, colectarea datelor personale și supravegherea). În fine, un index cantitativ global privind statul de drept a fost dezvoltat de World Justice Project. El acoperă opt dimensiuni: 1) constrângeri asupra puterii executive; 2) absența corupției; 3) guvern deschis; 4) drepturi fundamentale; 5) ordine și securitate; 6) respectarea cadrului legal; 7) justiție civilă; 8) justiție penală. Ultimul raport al World Justice Project, publicat în octombrie 2022, confirmă regresul lent al indicatorilor privind rule of law în cazul României, pentru trei ani consecutiv.

Fără îndoială, există tentația de a vedea în problematica extinsă a statului de drept un subiect tehnic. Parțial, acest risc nu poate fi evitat. O parte din dezbaterile actuale pot părea sterile. Pe de altă parte, nu există nicio îndoială că valorile statului de drept sunt indisolubil legate de modernizare și dezvoltare economică și, desigur, de consolidarea democratică.

Pentru prima teză, economistul Robert J.Barro este citat deseori cu un studiu clasic care arată că ierarhiile globale pentru indicatorii rule of law sunt incluse în evaluarea riscurilor de țară atunci când se decid investițiile străine (3). Cu alte cuvinte, cu cât o comunitate are indicatori mai buni pentru dimensiunile statului de drept, cu atât e mai atractivă pentru marii investitori. A doua teză, că o democrație consolidată presupune un stat de drept funcțional și robust nu necesită alte argumente. O democrație lipsită de stat de drept nu poate fi decât un „stat nelegal” sau un „stat al fărădelegii”.

Începând cu textul Constituției din 1991, România a intrat în clubul democrațiilor post-comuniste ce se autodefinesc ca fiind „stat de drept”. Revizuirea legii fundamentale din 2003 a adăugat două alineate la Articolul (1), prin care se validează principiul separației și echilibrului puterilor și principiul supremației constituției și a legilor. Cele două valori politice intră, desigur, sub umbrela principiului statului de drept.

Reinventarea statului de drept după 1989 a fost, se poate spune acest lucru privind retrospectiv, mai degrabă formală. Moștenirea „legalității socialiste”, opuse dreptului burghez ce reflectă doar interesele clasei dominante, potrivit dogmei marxiste, nu s-ar fi putut eradica peste noapte. Și din acest motiv, integrarea României în familia europeană din 2007 s-a făcut condiționat, parcursul în UE fiind corelat cu Mecanismul de Cooperare și Verificare. Potrivit ultimului Raport MCV, o serie de măsuri sunt încă necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de referință ale României. La fel, cel mai recent Raport privind Statul de Drept al Comisiei Europene enumeră obiective specifice restante privind statul de drept. Printre ele – „asigurarea unei proceduri de consultare publică eficiente” pentru procesul de legiferare și „independență editorială a radiodifuzorilor publici”. Nu în ultimul rând, Comisia de la Veneția se va pronunța, în luna decembrie, pe adoptarea celor trei legi ale Justiției, respectiv proiectul de lege privind organizarea judiciară, Statutul procurorilor și judecătorilor, și organizarea Consiliului Superior al Magistraturii. Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro