Sari direct la conținut

GRAMMY 2024: „What Was I Made For?", interpretat de Billie Eilish, desemnat „cântecul anului"

HotNews.ro
Billie Eilish la Grammy 2024, Foto: Chris Pizzello / AP / Profimedia
Billie Eilish la Grammy 2024, Foto: Chris Pizzello / AP / Profimedia

Cântăreaţa americană Billie Eilish a câştigat duminică seară, la Los Angeles, premiul Grammy la categoria „cântecul anului” cu single-ul „What Was I Made For?”, compus pentru coloana sonoră a filmului „Barbie” informează AFP și Agerpres.

La categoria „cântecul anului” au fost nominalizate single-urile „A&W” (Lana Del Rey), „Anti-Hero” (Taylor Swift), „Butterfly” (Jon Batiste), „Dance The Night” (Dua Lipa), „Flowers” (Miley Cyrus), „Kill Bill” (SZA), „Vampire” (Olivia Rodrigo), „What Was I Made For?” (Billie Eilish).

„What Was I Made For?”, un cântec melancolic, este titlul principal de pe coloana sonoră a filmului „Barbie”, un imens succes de box-office în vara anului trecut, în care celebra păpuşă trece printr-o criză existenţială şi descoperă misoginismul din lumea reală.

Acest single i-a permis cântăreţei Billie Eilish să câştige astfel un trofeu prestigios, decernat artiştilor care îşi scriu singuri versurile şi îşi compun propria muzică.

În 2023, premiul acestei categorii a fost câştigat de cântecul „Just Like That”, lansat de cântăreaţa americană Bonnie Raitt.

Cea de-a 66-a ediţie a galei Grammy Awards, organizată de The Recording Academy, are loc la ora transmiterii acestor informaţii la Crypto.com Arena din Los Angeles. Evenimentul, difuzat de postul CBS şi platforma de streaming Paramount+, este prezentat pentru al patrulea an consecutiv de actorul şi prezentatorul TV sud-african Trevor Noah.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro