Sari direct la conținut

Gravitatea maladiei provocate de Covid depinde şi de genele noastre

HotNews.ro
Testare ADN, Foto: airforcemedicine.af.mil
Testare ADN, Foto: airforcemedicine.af.mil

De ce anumite persoane contaminate cu coronavirus fac forma mai grave de boală decât altele? Unele răspunsuri s-au dat deja, supraponderabilitatea sau hipertensiunea fiind descoperite ca factori agravanţi. Dar cercetătorii care au făcut un studiu extins la care a participat spitalul din Baden (AG) au descoperit că există şi predispoziţiui genetice care influenţează simptomele, potrivit Le Matin.

Făcut pe peste 400 de pacienţi adulţi din Elveţia, Germania şi Spania, studiul publicat în „The Lancet” a descoperit acesat lucru examinând sistemul antigenic leucocitar uman (sistemul HLA). Acest grup de gene joacă un rol important în sistemul imunitar uman.

Or, la persoanele care au un subtip al acestui sistem, numit HLA-C * 04:01, s-a constatat că ele riscă de două ori mai mult decât altele să ajungă să aibă nevoie de respiraţie artificială pe măsură ce boala avansează. „Am putut arăta astfel că există cu siguranţă o predispoziţie genetică spre o evoluţie severă a maladiei Covid-19”, explică medicul şef al spitalului din Baden, profesorul Jürg H. Beer, director al secţiei de medicină internă.

O descoperire care poate fi importantă în tratarea pacienţilor, deoarece oferă potenţial posibilitatea de a identifica persoanele care prezintă un risc sporit de infecţii grave. (Rador)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro