Grecia ia in calcul o eventuala retragere din Zona Euro – surse. Atena dezminte "categoric" o astfel de ipoteza
Grecia ia in calcul o eventuala retragere din Zona Euro, au declarat pentru Der Spiegel surse bine informate despre intentiile guvernului de la Atena.
Grecia a dezmintit imediat si in mod „categoric” o astfel de ipoteza.
„Articolele de acest tip mineaza eforturile Greciei si nu serveste decat speculatorilor, dezmintim categoric”, a declarat pentru AFP o sursa din cabinetul premierului Georges Papandreou, referindu-se la articolul Der Spiegel.
Der Spiegel anuntase si ca o reuniune de criza urmeaza sa aiba loc vineri seara la Luxemburg, dar si aceasta informatie a fost dezmintita de seful Eurogrup, Jean-Claude Juncker.
„Aceasta informatie este total falsa. Nu este nicio reuniune a Eurogroup in curs de desfasurare sau prevazuta pentru acest week-end”, a declarat Guy Schuller, purtator de cuvant al premierului luxemburghez, care este si seful ministrilor de finante din Zona Euro.
Informatiile publicate de Der Spiegel in editia online au accelerat caderea euro in fata dolarului american pe pietele valutare.
Si ministrul francez al Finantelor a caracterizat ipoteza iesirii Greciei din Zona Euro drept „total fantezista”.
SPIEGEL ONLINE afirma ca a obtinut informatii din guvernul german care arata ca executivul condus de Papandreou ia in calcul renuntarea la euro si reintroducerea propriei monede nationale.
„Avand in vedere situatia, intalnirea de la Luxemburg a fost declarata strict confidentiala, la care participa doar ministrii de finante din Zona Euro si oficiali de rang inalt”, scrie Der Spiegel.
Pe agenda acestei presupuse reuniuni ar fi urmat sa figureze discutarea intentiei Greciei de a iesi din Zona Euro si restructurarea datoriei acestei tari.
„Scenariul catastrofic”
Potrivit Spiegel Online, ministerul german de Finante a evaluat, intr-o nota interna, scenariul catastrofic pe care l-ar declansa iesirea Greciei din Zona Euro.
Daca Grecia renunta la euro si adopta o moneda nationala, „aceasta va conduce rapid la o depreciere considerabila a noii monede nationale in raport cu euro”, ar scrie in aceasta nota.
Este avuta in vedere o cadere de 50%, datoria Greciei ar creste masiv „si o restructurare ar fi inevitabiila”, afirma Spiegel Online. Iar „o schimbare de moneda ar provoca o fuga a capitalului”.
Iesirea Greciei din Zona Euro, „absolut de negandit”
Un oficial german a declarat pentru Reuters ca o iesire a Greciei din Zona Euro „nu este planificata si nu a fost planificata”, in timp ce un purtator de cuvant al ministerului austriac de Finante a precizat ca o astfel de decizie ar fi „absolut de negandit”.
„Austria este un membru al Zonei Euro, nu stim nimic despre o astfel de intalnire si nu am fost invitati, astfel incat concluzionam ca nu exista o astfel de intalnire pentru ca nu credem ca poate fi o reuniune a Zonei Euro fara Austria,” a precizat Thomas Waiglein.