Grecia, intre euro si noua drahma

In anul 2002 Ben Bernanke, guvernatorul Rezervei Federale americane la acea data isi incheia discursul la conferinta organizata in onoarea lui Milton Friedman cu o remarca la episodul Marii Depresiuni: “Aveti dreptate, noi (i.e Rezerva Federala Americana, n.a) am generat-o. Ne pare foarte rau. Nu vom mai repeta aceasta greseala.” Intre 1929 si 1933 economia SUA s-a contract cu 27%, trecand prin cel mai cumplit dezastru economic din istorie.

Opt decade mai tarziu, invataturile istoriei sunt complet uitate in Europa intr-un episod, Grecia, care are multe similaritati cu cel al Marii Depresii din SUA. Ca si in SUA in 1929, planul de salvare al Greciei propus de “Troika” (UE, FMI si BCE) in 2010 a plecat de la identificarea eronata a problemelor de lichiditate si insolventa.

Presiunile deflationiste puternice inregistrate in ambele cazuri, concomitent cu contractia economiei si o politica monetara (si fiscala in cazul Greciei) restrictiva nu au facut decat sa adanceasca criza. Raportat la anul 2007, economia Greciei s-a contractat cu peste 26%, inregistrand cea mai mare scadere a unei economii pe timp de pace (sau in absenta unor schimbari politice majore). Nici o alta economie dezvoltata nu a avut atatia ani consecutivi de contractie economica din anii ’50 incoace. Planul de austeritate al Greciei, sustinut puternic de Germania si Olanda, a generat un surplus bugetar cumulat in ultimii cinci ani de peste 18% din PIB, un effort imens al carui cost s-a reflectat atat in evolutia economica cat si in evolutia raportului datorie publica/PIB.

Refuzul grecilor in referendumul de duminica de a accepta conditiile acordului de imprumut ale “Troikai” reflecta esecul clar al politicilor de redresare economica sustinute de catre aceste institutii. Aceste politici s-au dovedit a fi gresite, departe de realitatea economica, fapt recunoscut zilele trecute si de catre Dominique Strauss-Kahn, care a fost la conducerea FMI in 2010, anul in care Grecia a intrat in programul de redresare economica.

Pentru multi intrebarea care se pune in acest moment este daca Grecia va ramane in zona euro. Din punct de vedere pur economic, in absenta unei restructurari a datoriei publice, Grexit-ul reprezinta varianta rationala a guvernului de la Atena chiar daca aproape trei sferturi din populatia Greciei doreste sa ramana in zona euro. Asa cum arata si o analiza recenta a FMI, Grecia are nevoie de o crestere economica anuala de cel putin 1.5-2% in viitor, concomitent cu o restructurare si reducere semnificativa a datoriei, pentru ca raportul datorie publica/PIB sa intre pe o traiectorie sustenabila. Altminteri, in scenariul de baza Grecia poate doar spera ca datoria publica in PIB sa coboare catre 100% peste o jumatate de secol!!! Formula curenta in care Grecia este fortata sa implementeze masuri de austeritate pentru ca fondurile astfel primite sa fie rambursate creditorilor este ilogica si lipsita total de perspectiva.

Ce se va intampla in continuare depinde de luciditatea cu care partile implicate abordeaza discutiile in zilele ce vin. Daca vrea mentinerea Greciei in zona euro, Germania trebuie sa faca un pas inapoi si sa accepte, intr-un fel sa altul, o reducere a stocului datoriei publice a Greciei. Chiar daca aceasta va crea un precedent pentru UE si chiar daca va implica o eventuala recapitalizare a unor banci. Italia si Franta sunt mult mai deschise catre o solutie mai flexibila, care sa insiste mai putin pe respectarea stricta a regulilor in acest caz. In fond, greseala initiala a apartinut institutiilor europene care au admis Grecia in zona euro cu un raport datorie publica/PIB de aproape 100%, mult peste limita de 60% de la Maastricht. De partea cealalta Grecia trebuie sa fie mai responsabila si credibila in masurile pe care le propune. Demisia ministrului de finante grec este un prim pas pozitiv in aceasta directie insa experienta limitata a Syriza in a conduce o economie, si mai cu seama in a negocia un acord de o asemenea importanta, ramane o carenta importanta.

O solutie la criza curenta este necesara pana pe 20 iulie, cand Grecia trebuie sa ramburseze un imprumut catre BCE. Vointa politica a institutiilor europene a fost testata de cateva ori in ultimii ani si aproape de fiecare data a prevalat asupra argumentelor economice. Abandonarea monedei euro de catre Grecia ar crea un precendent periculos si totodata ar reprezenta un esec pentru proiectul european al monedei unice generand costuri viitoare incerte la nivelul zonei euro. Insa logica economica trebuie sa fie superioara in acest caz. La fel ca si Ben Bernanke in 2002, reprezentantii inflexibili ai austeritatii in UE ar trebuie sa recunoasca ca, la nivel institutional, au gresit in cazul Greciei si ca este nevoie de o regandire a caii de urmat.