Sari direct la conținut

Grecia introduce o aplicație digitală pentru turiști bazată pe AI

HotNews.ro
Thassos, Foto: Hotnews
Thassos, Foto: Hotnews

Ministrul Turismului, Olga Kefalogianni, și ministrul Digitalizării, Dimitris Papastergiou, au prezentat luni la Galeria Națională mAiGreece, noua aplicație digitală pentru turismul grecesc, potrivit Kathimerini.

mAiGreece este o aplicație digitală care utilizează inteligența artificială pentru a oferi turiștilor toate informațiile de care au nevoie pentru a se bucura de șederea în Grecia, acționând ca asistent personal de călătorie.

Aplicația va fi disponibilă pe 10 iunie. Turiștii vor putea interacționa cu mAiGreece într-un mod similar cu ChatGPT, trimițând întrebările în limba lor, fie în scris, fie verbal. De asemenea, aplicația va folosi locația în care se află turistul pentru a furniza informații despre atracții, muzee, situri arheologice, plaje cu steag albastru, spitale și centre de sănătate, secții de poliție, ambasade și consulate, precum și conținutul de pe visitgreece.gr.

Acesta acceptă 31 de limbi, cele 24 de limbi oficiale ale UE, precum și albaneză, chineză, japoneză, turcă, ebraică, arabă și coreeană. Aplicația va fi disponibilă gratuit pe dispozitivele mobile prin App Store și Play Store.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro