Skip to content

Grecii sunt îngrijorați că Lacul Koroneia va dispărea cu totul

Înainte ca seceta să-și facă simțită prezența, Lacul Koroneia din nordul Greciei era o zonă umedă protejată, un refugiu pentru mii de păsări migratoare și acvatice, inclusiv flamingi, și un punct de atracție pentru turiști, dar și pentru pescarii și fermierii locali, relatează Reuters.

Astăzi, după un deceniu caracterizat de precipitații reduse și de irigații excesive, Koroneia, odinioară al cincilea lac ca mărime din Grecia, s-a redus la mai puțin de o zecime din dimensiunea sa inițială, potrivit datelor Observatorului Național din Atena.

Apa care a mai rămas este adunată într-o serie de iazuri tulburi, iar albia lacului rămasă expusă formează o vastă câmpie de nămol, crăpată și albită de ani întregi de soare arzător.

Zona a devenit un simbol al modului în care schimbările climatice și seceta afectează nordul Greciei, unde precipitațiile au devenit tot mai imprevizibile iar fermierii sunt din ce în ce mai disperați să pompeze apa lacului pentru a-și uda culturile.

Problema a afectat o mare parte a Europei în această vară, când valurile de căldură și precipitațiile reduse au făcut ca lacurile, râurile și fluviile, inclusiv Dunărea, să atingă niveluri care nu mai fuseseră înregistrate de zeci de ani, perturbând transportul mărfurilor și reducând producția de energie.

„Cunoșteam lacul în vremurile lui bune, cu pescari, cu multă apă, un parc minunat și peisaje frumoase, cu păsări. Astăzi, ceea ce vedem este o dezamăgire”, a declarat pentru Reuters Costas Hatzivoulgaridis, șeful comunității Agios Vassilios de pe malul Lacului Koroneia.

Păsări flamingo, fotografiate cu ani în urmă în apele Lacului Koroneia, FOTO: Vasilis Ververidis / Dreamstime.com

Precipitațiile reduse și vremea caniculară au avut un impact sever asupra Lacului Koroneia

Oamenii de știință spun că resursele de apă ale Lacului Koroneia au început să scadă după un sezon ploios, în 2015-2016. De atunci, anii cu precipitații reduse și temperaturi peste medie au făcut să se evapore nu doar apa lacului, ci și izvoarele care obișnuiau să-l alimenteze.

Imaginile din satelit publicate de Observatorul Național din Atena arată că suprafața lacului s-a redus la 2,7 kilometri pătrați, de la 34,4 kilometri pătrați în 2016.

„Principalul factor care stă cu siguranță la baza scăderii nivelului lacului îl reprezintă precipitațiile anuale din bazinul său hidrografic, care au avut o medie de aproximativ 400 de milimetri în ultimii cinci ani, cel puțin. Aceasta este cu aproximativ 150 de milimetri mai puțin decât în deceniile precedente”, a declarat Dimitris Papadimos, șeful departamentului de gestionare a resurselor de apă și schimbări climatice din cadrul Centrului Național pentru Zone Umede al Greciei.

În plus, pe măsură ce temperaturile medii locale au crescut în ultimii ani, evaporarea a crescut cu 100 până la 150 de milimetri pe an.

Lacul Koroneia, FOTO: Vasilis Ververidis / Dreamstime.com

Irigațiile au exacerbat problema

Atât localnici, cât și oficiali locali, admit că problema este provocată în parte de activitatea umană. Fermierii care aveau nevoie disperată de apă pentru vitele și culturile lor au folosit de mult timp apa lacului pentru a compensa precipitațiile insuficiente.

Reuters relatează că, atunci când unul dintre reporterii săi a vizitat zona luna trecută, un fermier folosea o pompă uriașă pentru a extrage apă din ceea ce a mai rămas din lac pentru a o pompa pe terenurile sale.

Autoritățile spun că au luat măsuri după ce o instanță a Uniunii Europene a decis în 2013 că Grecia nu reușise să protejeze Lacul Koroneia împotriva irigațiilor excesive, a forajelor ilegale pentru apă și a poluării.

Petros Varelidis, secretarul general pentru resurse de apă din cadrul Ministerului elen al Mediului, a declarat acum pentru Reuters că în prezent există un sistem mai strict de monitorizare, menit să reducă irigațiile.

FOTO articol: Vasilis Ververidis / Dreamstime.com.