Sari direct la conținut

Grila noua la Radio Romania Cultural

HotNews.ro

Din 15 septembrie, postul de radio Romania Cultural trece la o noua grila. Miza acesteia e tineretea. Realizatorii sunt tineri, ritmul va fi alert, iar informatiile de ultima ora vor sta in vecinatatea transmisiunilor directe, a discutiilor cu personalitati si a muzicii de calitate.

Ziua incepe la ora 7.15 cu emisiunea „Espresso”, realizata de Ioan Budura, iar de la ora 9, Maria Balabas ii va duce pe ascultatori intr-o „Dimineata crossover”. De la ora 10, Razvan Dolea si Valentin Protopopescu pretind „Noi nu ii citam pe clasici, ii citim”, iar de la 11.30, Elena Vladareanu discuta la „Timpul prezent” despre evenimentul cultural al zilei. De la 12, Ema Stere si Attila Vizauer stau la poveşti cu o „vedeta” a culturii, cate o ora pe zi, timp de o saptamana, pentru ca de la ora 18.30, „Expresul de seara” condus de Anca Mateescu si Dana Pitrop sa va ofere o alternativa mai agreabila pentru talk-show-urile de la televizor, adica o piesa de teatru care merita vazuta, o expozitie sau un concert.

Radio Romania Cultural, condus de criticul muzical Oltea Serban-Parau, spera ca prin noua grila sa-si scoata publicul fidel din amortire, dar si sa ajunga la publicul tanar, care e mult mai legat de posturile FM.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro