Skip to content

Groenlanda lansează un „avertisment ferm” după ce o companie legată de Trump a adus echipamente de foraj fără autorizație

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Executivul din Groenlanda anunță că nu a emis aprobările necesare, deși o firmă americană a debarcat deja materiale pe coasta de est. Proiectul vizează zăcăminte estimate la un trilion de dolari, potrivit The Guardian.

Firma Greenland Energy intenționează să execute puțuri de explorare în regiuni izolate din Groenlanda. Compania a debarcat deja pe uscat primele echipamente pentru foraje de prospectare, deși nu deține aprobarea oficială a autorităților locale.

Livrarea materialelor pe coasta de est a avut loc în timp ce președintele SUA a reluat declarațiile despre revendicarea teritoriului arctic.

Situația a determinat guvernul din Groenlanda să emită un „avertisment ferm”, precizând că nu există o aprobare pentru debarcarea echipamentului.

„Toate aspectele logistice viitoare trebuie comunicate și aprobate de autoritatea pentru resurse minerale – înainte de a fi puse în aplicare”, se arată în comunicatul executivului de la Nuuk.

Două zile mai târziu, Trump a publicat o imagine pe rețeaua Truth Social în care figura sa este suprapusă peste un sat groenlandez, alături de mesajul „Bună Groenlanda”.

Miza de un trilion de dolari

Conducerea Greenland Energy, o firmă din Texas înființată în 2025, afirmă că sub regiunea Jameson Land s-ar putea afla rezerve de petrol în valoare de un trilion de dolari. Compania intenționează să investească 60 de milioane de dolari pentru forarea a două sonde pentru a verifica această ipoteză.

Deși Groenlanda a oprit acordarea de noi licențe petroliere în 2021, o companie britanică numită 80 Mile deținea deja drepturi de explorare în Jameson Land. Conform documentelor interne, Greenland Energy va prelua o participație majoritară în acest proiect în schimbul finanțării, dar are nevoie de aprobarea executivului pentru a continua.

Legătura cu Trump

Greenland Energy l-a angajat pe Phil McGraw, cunoscut ca Dr. Phil, fost prezentator de talk-show și fost membru într-o comisie din mandatul lui Trump, pentru a realiza o serie de documentare despre proiect.

De asemenea, un veteran al Marinei SUA care lucrează la planul de apărare antirachetă „Golden Dome” a fost numit director în companie. Trump a declarat anterior că deținerea controlului asupra Groenlandei este „vitală” pentru acest sistem de apărare.

Larry Swets, președintele Greenland Energy și unul dintre principalii acționari, pare să aibă acces la cercul lui Trump, scrie The Guardian. El a declarat că proiectul petrolier „nu are nicio legătură cu anexarea de către SUA”.

După ce un reprezentant al companiei a afirmat în mod eronat, în cadrul unei întâlniri cu comunitatea din Jameson Land din luna iunie, că deține permisiunea de a debarca echipamentul de foraj, Swets a declarat: „Entuziasmul nostru pentru proiect ne-a determinat să comunicăm într-un mod care a creat confuzie.”

Însă luna următoare, locuitorii din această regiune slab populată au observat un remorcher care trăgea o barjă spre țărm și descărca o duzină de containere.

„Scopul era de a aduce echipamentul la țărm la Jameson Land în legătură cu forajele de explorare petrolieră planificate”, se arată în declarația guvernului groenlandez.

Publicația daneză de investigații Danwatch l-a citat pe directorul companiei de transport maritim, care a confirmat că livrarea era destinată Greenland Energy.

Greenland Energy a refuzat să răspundă la întrebările adresate de jurnaliștii The Guardian pe acest subiect. Totuși, într-o scrisoare trimisă joi acționarilor, compania a declarat:

„Întâlnirile recente la nivel înalt dintre conducerea proiectului și autoritățile de reglementare și supraveghere din Groenlanda au fost constructive, iar progresele înregistrate în vederea obținerii aprobărilor rămase necesare pentru foraj ne încurajează în continuare”. Compania a mai precizat că, în urma acestor discuții, va fora inițial un singur puț.

Fiind un teritoriu semi-autonom al Danemarcei, deciziile privind resursele naturale ale Groenlandei revin liderilor locali aleși, care se confruntă acum cu o decizie delicată.

Liderii de la Nuuk ar putea acorda permisiunea pentru foraj, deși sondele se află într-o zonă protejată de Convenția Ramsar privind zonele umede. În cazul unui refuz, unii observatori se tem că decizia i-ar oferi lui Trump un pretext pentru a-și promova planurile privind controlul asupra acestui teritoriu.

Declarația guvernului groenlandez precizează că „nu ar fi proporțional” să se solicite îndepărtarea echipamentului deja debarcat, iar cererea de autorizare este încă în curs de procesare.

Un reprezentant al Greenland Energy a anunțat că o navă cu 300 de containere va pleca din Canada pe 12 septembrie, iar forările sunt programate pentru luna octombrie.

În același timp, guvernatorul statului Louisiana, Jeff Landry, care acționează ca trimis al lui Trump, a afirmat că Groenlanda ar putea începe extracția de petrol în cursul anului viitor.

Sursa foto: Dreamstime.com