Sari direct la conținut

Grupul Wagner ar fi creat o „companie sălbatică”, formată din cei mai violenți deținuți recrutați / Cum reflectă de fapt această companie o tradiție rusească

HotNews.ro
pictură murală care înfățișează Grupul Wagner pe o clădire din Belgrad, Foto: Oliver Bunic / AFP / Profimedia Images
pictură murală care înfățișează Grupul Wagner pe o clădire din Belgrad, Foto: Oliver Bunic / AFP / Profimedia Images

Grupul paramilitar Wagner, care oricum este cunoscută pentru brutalitatea sa, a creat o „Companie sălbatică” formată din cei mai violenți deținuți recrutați, potrivit cercetătorului independent Chris Owen.

Acesta o citează pe Olga Romanova, șefa grupului pentru drepturile deținuților „Rusia în spatele gratiilor”, care spune că noua „companie sălbatică” are sediul în Donețk și este condusă de Aleksei Dikiy, ministrul Afacerilor Interne al „Republicii Populare Donețk”.

Dikiy a condus unități de poliție DNR în luptele de la Mariupol.

Tradiția companiilor sălbatice

Owen subliniază că numele de familie al lui Dikiy înseamnă „sălbatic” în rusă, așa că numele companiei are o dublă semnificație – reflectând numele celui care o conduce, precum Brigada Dirlewanger a condamnaților (după Oskar Dirlewanger) care au servit în SS-ul german în al Doilea Război Mondial, dar și o tradiție rusă.

Canalul de Telegram „Putem explica” notează că detașamente cu nume similare au fost în diferite războaie ale secolului al XX-lea, iar acestea de obicei s-au format în Kuban și în Caucazul de Nord.

În Primul Război Mondial, a existat o „Divizie Sălbatică” de soldați musulmani caucazieni, comandată de ofițeri etnici ruși, care au luptat și în Războiul Civil Rus. O altă companie sălbatică (sau nebună), a fost înființată în primul război cecen în 1995.

În 2014, o altă companie sălbatică a fost înființată la Donețk printre separatiștii pro-ruși, condusă de liderul miliției Mihail „Givi” Tolstykh, care a fost asasinat în 2017.

„Companiile sălbatice” au o reputație urâtă. Cea din 1995 a fost cunoscută pentru măcelărirea cecenilor, în timp ce ceea din 2014 a fost implicat în tortura, abuzul și execuția prizonierilor de război ucraineni, dintre care unii au fost forțați să mănânce epoleți și blazoane în timp ce erau filmați.

Este posibil ca noua companie Wagner să fie la fel. Romanova notează că respectă mai degrabă regulile închisorii decât cele militare: „ierarhie strictă, nesupunere totală față de autoritatea seculară”.

„Prizonierii merg la război pentru că nu luptă conform regulilor militare. Ei merg acolo ca o bandă, dar și ei sunt șocați de Compania Sălbatică – este o bandă în cadrul unei bande”.

„Compania Sălbatică” arborează un steag cu un craniu și oase încrucișate similar cu cel arborat cu 100 de ani în urmă de mișcarea mahnovistă, care a luptat pentru un stat anarhist în sud-estul Ucrainei între 1918-21. Steagul a fost văzut la înmormântările Wagner din regiunea Krasnodar.

Reamintim că la jumătatea lunii noiembrie pe rețelele de socializare s-a viralizat o înregistrare video cu aparenta execuție a unui fost deținut recrutat de grupul Wagner, Evgeny Nuzhin, care s-a predat imediat ce a ajuns pe frontul din Ucraina.

Acestuia îi este strivit capul cu un baros, după ce acesta este pus pe o cărmidă și legat cu scotch.

Șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a fost întrebat dacă filmarea care circulă pe rețelele de socializare este autentică, iar aliatul lui Putin pare că recunoaște veridicitatea imaginilor video de un sadism rar. „În ceea ce-l privește pe cel care a fost ucis cu un baros, acest spectacol arată că nu și-a găsit fericirea în Ucraina, ci s-a întâlnit cu oameni neprietenoși, dar corecți. Cred că acest film se numește „Câinele merită o moarte de câine””, a declarat Evgheni Prigojin, șeful grupului Wagner.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro