Sari direct la conținut

Guvernul a aprobat proiectul de lege privind aderarea la spatiul Schengen

HotNews.ro

Guvernul a aprobat un proiect de lege privind infiintarea, organizarea si functionarea Sistemului Informatic National de Semnalari si participarea Romaniei la Sistemul de Informatii Schengen. Premierul Emil Boc a cerut ca proiectul sa fie trimis la Parlament in procedura de urgenta. „Intrarea in spatiul Schengen este o prioritate majora”, a afirmat Boc. Acesta a programat deja o sedinta la un punct de frontiera Schengen, pe 27 martie 2011, data prevazuta pentru aderarea Romaniei la spatiul Schengen.

„Prin acest act normativ, practic, noi indeplinim toate conditiile pentru a fi compatibili cu Sistemul Informatic Schengen”, a declarat ministrul administratiei si internelor, Vasile Blaga.

Acest sistem contribuie la intarirea cooperarii intre autoritatile romane cu competente specifice in domeniile controlului trecerii frontierei de stat, al respectarii regimului vamal, al eliberarii vizelor si permiselor de sedere, precum si al celorlalte controale si activitati specifice efectuate de organele de politie sau de catre alte autoritati in scopul asigurarii ordinii si sigurantei publice. Astfel, prin acest sistem informatic se creeaza o baza de date centrala care contine semnalari cu privire la persoane si bunuri introduse de catre anumite autoritati publice conform unor criterii stabilite prin acest proiect de lege.

„Avand in vedere termenul asumat de Romania pentru aderarea la Spatiul Schengen – martie 2011 si faptul ca tara noastra trebuie sa aiba un sistem national pregatit in vederea efectuarii testelor operationale cu sistemul central de la Strasbourg, in anul 2010, este necesar ca legislatia nationala in domeniu sa fie armonizata cu prevederile specifice Sistemului de Informatii Schengen de a doua generatie (SIS II). In context, Romania trebuie sa aiba un sistem national operational care sa poata fi inspectat cu prilejul vizitei de evaluare Schengen pe domeniul SIS/SIRENE, programata pentru perioada septembrie/octombrie 2010”, se arata in expunerea de motive a proiectului de lege.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro