Sari direct la conținut

Guvernul a aprobat sancționarea farmaciilor care vând medicamente la prețuri mai mari decât cele aprobate de Ministerul Sănătății

HotNews.ro
La farmacie , Foto: Hotnews
La farmacie , Foto: Hotnews

Guvernul a aprobat, în ședința de joi, o Ordonanță care modifică Legea farmaciei și prevede sancțiuni pentru farmacii „în cazul eliberării de medicamente fără preț de producător aprobat de Ministerul Sănătății sau în cazul practicării unor prețuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de Ministerul Sănătății”. Actul normativ prevede, de asemenea, sancțiuni pentru vânzarea online a medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală.

Lista prețurilor medicamentelor aprobate de Ministerul Sănătății este disponibilă în Catalogul Național al Prețurilor Medicamentelor de uz uman (CANAMED) pe site-ul MS și se publică, de asemenea, în Monitorul Oficial. Momentan, secțiunea preturi.ms.ro nu este disponibilă pe site-ul ministerului, fiind în lucru.

„La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul a aprobat în ședința de astăzi o Ordonanță de Guvern pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr. 266/2008 care are ca principal scop asigurarea accesului pacienților la tratament medicamentos și la servicii farmaceutice de calitate, care alături de serviciile medicale sunt de o importanța vitală pentru pacienți”, informează Ministerul Sănătății, într-un comunicat.

„Actul normativ prevede o serie de măsuri pentru protecția pacientului, precum sancțiuni care se aplică unităților farmaceutice în cazul eliberării de medicamente fără preț de producător aprobat de Ministerul Sănătății, sau, în cazul practicării unor prețuri cu amănuntul mai mari decât cele aprobate de Ministerul Sănătății, conform prevederilor legale. De asemenea, sunt prevazute sancțiuni pentru unitățile farmaceutice care nu dețin autorizație de funcționare emisă de Ministerul Sănătății în conformitate cu prevederile legale pentru vânzarea şi eliberarea online a medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală”, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătății.

Ministerul Sănătății mai precizează că „descentralizarea este o prioritate a acestui Guvern, iar actul normativ aprobat azi reprezintă încă un pas în această direcție. Astfel, inspecția de autorizare a unităților farmaceutice, care până în prezent este realizată de Ministerul Sănătății, va trece în sarcina Direcțiilor de Sănătate Publică. În acelasi timp, în vederea asigurării unei supravegheri eficiente și riguroase a activităților desfășurate în unitățile farmaceutice, actul normativ aprobat astăzi mai prevede ca inspecția de supraveghere a activității unităților farmaceutice va fi exercitată de către personalul împuternicit din cadrul Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, instituție cu insfrastructură și capacitate de a exercita această activitate”.

Ministerul Sănătății va elabora normele de aplicare a Ordonanței de Guvern în termen de 60 de zile de la publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro