Sari direct la conținut

Guvernul anunță devansarea creșterilor salariale pentru profesori, prime de instalare și pentru cumpărarea de locuințe la țară

HotNews.ro
Guvernul anunță devansarea creșterilor salariale pentru profesori, prime de instalare și pentru cumpărarea de locuințe la țară

Creșteri de salarii înainte de termen, prime de instalare și pentru cumpărarea de locuințe, garanții de stat, sunt câteva dintre promisiunile făcute de premierul Viorica Dăncilă profesorilor.

Șefa Guvernului a anunțat că, printr-un acord cu Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ, executivul se angajează la o serie de măsuri în domeniul educației printre care:

  • Creșterea sumelor destinate finanțării educației cu cel puțin 15% anual față de bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB.
  • Devansarea creșterii salariale prevăzute în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020;
  • Acordarea a două salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice;
  • Acordarea unei sume de până la 5000 euro pentru achiziția și modernizarea unei locuințe, precum și cumpărarea terenului necesar construcției, pentru personalul didactic din mediul rural.
  • Acordarea unei garanții de stat de 80% pentru creditele luate în vederea achiziționării unei locuințe
  • Acordarea unei prime de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute pe economie pentru personalul didactic care se titularizează în mediu rural.
  • Cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani, li se acordă la pensionare 6 salarii medii brute pe economie.
  • Crearea unui cont unic de dezvoltare prin intermediul căruia toate universitățile să poată demara sau finaliza proiecte de investiții
  • Construirea a cel puțin 1000 de grădinițe cu program sportiv

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro