Guvernul britanic, acuzat că nu a luat măsuri pentru a bloca banii murdari ai rușilor (raport)
Complezența guvernului britanic permite ”banilor murdari” ruși să circule în continuare în Marea Britanie, în ciuda războiului din Ucraina, au avertizat parlamentarii din comisia pentru politică externă a Camerei comunelor citați de The Guardian.
Comisia a acuzat eșecul miniștrilor în luarea unor măsuri eficiente, ceea ce înseamnă că activele „spălate” prin City of London sunt folosite pentru a finanța războiul lui Putin, potrivit PA Media.
Într-un raport extrem de critic, guvernul este acuzat că a întârziat să impună sancțiuni, parlamentarii adăugând că este „rușinos”.
”Lipsa de voință a guvernului de a înainta o legislație pentru a opri fluxul de bani murdari a contribuit, cel mai probabil, la convingerea în Rusia că Regatul Unit este un refugiu sigur pentru averile corupte. Este rușinos că a fost nevoie de un război pentru a face Guvernul să intre în acțiune. (…) Prea mult timp, guverne succesive au permis cleptocraților să-și spele banii murdari în „spălătoria” londoneză, se mai arată în raport.
Pe de altă parte, Londra a fost unul dintre cei mai activi suporteri ai Ucrainei, de la debutul războiului declanșat de Vladimir Putin, atât în privința asistenței militare, cât și a acțiunilor diplomatice.
Chiar miercuri, la summitul NATO de la Madrid, Londra a anunțat un sprijin suplimentar de 1,2 miliarde de dolari.
