Sari direct la conținut

Guvernul britanic va lua măsuri împotriva „cancel culture” în universități

HotNews.ro
Boris Johnson, Foto: DW Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Boris Johnson, Foto: DW Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Guvernul britanic a anunţat marţi măsuri pentru „garantarea libertăţii de expresie” în universităţi şi pentru a tempera efectele „cancel culture” care i-ar priva de libertatea cuvântului pe unii universitari, relatează AFP și The Telegraph, potrivit Agerpres.

Prin acest proiect de lege, guvernul vrea astfel ca universitarii să nu îşi piardă postul pentru că au exprimat poziţii controversate, dar şi să împiedice ca presiunile studenţilor să ducă la anularea anumitor oratori invitaţi la conferinţe, din aceleaşi motive.

„Sunt profund îngrijorat de efectul paralizant asupra campusurilor al unei cenzuri şi al unei tăceri care sunt inacceptabile”, a declarat marţi ministrul Educaţiei, Gavin Williamson. „Trebuie să întărim libertatea de expresie în învăţământul superior, prin consolidarea obligaţiilor legale existente şi având grijă să fie luate măsuri energice în cazul unor încălcări”, a adăugat acesta.

Prin urmare, guvernul ia în considerare să numească un responsabil pentru libertatea de expresie, pentru a ancheta cazurile unde este încălcată această libertate, dar şi să le permită universitarilor care şi-au pierdut locul de muncă în litigii similare să ceară eventual o indemnizaţie.

Propunerile au fost salutate de un grup de cercetători în cotidianul conservator The Times.

„În ultimii ani, prea mulţi universitari au fost marginalizaţi deoarece au opinii puţin ortodoxe asupra unor chestiuni precum războiul, Brexit-ul şi moştenirea imperiului” britanic, se arată în scrisoarea lor deschisă, aceasta precizând că „Unor vorbitori motivaţionali li s-au retras invitaţii (la dezbateri), iar universităţile pun deseori ‘securitatea emoţională’ a studenţilor înaintea libertăţii de a cerceta”.

„Cea mai mare ameninţare împotriva libertăţii de expresie nu provine de la personal sau de la studenţi sau de la ceea ce se numeşte ‘cancel culture’, ci de la încercările guvernului de a controla ce se poate spune sau nu în campusuri”, a criticat Jo Grady, secretar general al Sindicatului Universităţilor şi Colegiilor.

Potrivit lui Hillary Gyebi-Ababio, vicepreşedintă a Sindicatului Naţional al Studenţilor, „nu există probe privind o criză a libertăţii de expresie în campusuri”.

Conform unui studiu recent, 0,06% dintre conferinţele şi evenimentele organizate în universităţi britanice au fost întrerupte sau anulate din cauza opiniei unor vorbitori.

Printre oratorii vizaţi se numără politicianul pro-Brexit Nigel Farage, jurnalista BBC Jenni Murray, acuzată de transfobie, sau filosoful Rober Scruton, care a fost acuzat că ar avea poziţii islamofobe şi antisemite.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro