Guvernul Italiei își apără decizia de a-l elibera pe oficialul libian suspectat de crime de război și dă vina pe mandatul Curții Penale Internaționale, care „conține greșeli”
Ministrul justiției, Carlo Nordio, a apărăt decizia Italiei de a-l elibera pe Osama Almasri Najim, oficial libian suspectat de crime de război, și susține că mandatul emis de către Curtea Penală Internațională (CPI) pentru arestarea individului a fost scris prost, relatează AFP.
Osama Almasri Najim, șeful poliției judiciare din Libia, a fost reținut la Torino în 19 ianuarie, în baza mandatului CPI, dar după două zile a fost eliberat și dus la Tripoli cu o aeronavă a forțelor italiene.
Partidele de opoziție au denunțat decizia autorităților italiene de a-l elibera pe libianul acuzat de crimă, viol și tortură în legătură cu modul în care a gestionat centrele de detenție Mitiga din Tripoli.
Ministrul italian al justiției a transmis parlamentului, miercuri, că Najim fusese arestat în baza unui mandat „pe care nu ezit să-l definesc ca având inexactități, omisiuni, discrepanțe și concluzii contradictorii”.
Giorgia Meloni, vizată de o anchetă după eliberarea libianului
Premierul Italiei a dezvăluit săptămână trecută că ea, Nordio și ministrul de interne, Matteo Piantedosi, sunt investigați în această speță.
A fost formulată o plângere către procurorii din Roma, care au înaintat dosarul către instanța specială ce care evaluează spețele împotriva miniștrilor.
„Nu voi fi șantajată, nu mă voi lăsa intimidată, motiv pentru care nu sunt, să zicem, plăcută de cei care nu vor ca Italia să se schimbe și să devină mai bună”, declara Giorgia Meloni într-un mesaj video pe Facebook.
Reuters nota atunci că guvernul Giorgiei Meloni depinde de forțele de securitate ale Libiei pentru a-i împiedica pe potențialii migranți să plece din națiunea sud-africană pentru a ajunge în sudul Italiei.
Ministrul italian al afacerilor interne a vorbit și despre decizia de a-l trimite la Tripoli pe Osama Almasri Najim.
„După nevalidarea arestării (…), având în vedere că acest cetățean libian prezenta un profil de periculozitate socială (…), am adoptat un ordin de expulzare din motive de securitate a statului”, a declarat Piantedosi.
Șeful diplomației italiene spunea despre CPI, instanță internațională, că „nu este cuvântul lui Dumnezeu”.
„Italia este o țară suverană și își ia propriile decizii”, mai declara ministrul Antonio Tajani.
