Guvernul olandez a interzis purtarea valului integral in scoli si spitale
Guvernul olandez a decis vineri sa interzica portul valului integral intr-o serie de locuri publice, dar proiectul are nevoie de aprobarea Parlamentului pentru a intra in vigoare, scrie AFP.
„Vesmintele care acopera fata vor fi interzise in cladirile institutiilor de invatamant si de sanatate, ale guvernului si in transporturile publice”, a precizat ministerul de Interne, intr-un comunicat.
Interdictia nu se aplica pe strada, ci doar in „situatii specifice unde este esential ca oamenii sa se poata privi sau din ratiuni de securitate”, a afirmat premierul Mark Rutte, intr-o conferinta de presa.
„Propunerea nu are nicio conotatie religioasa”, a adaugat el.
Potrivit televiziunii publice olandeze, intre 100 si 500 de femei poarta valul integral in Olanda, majoritatea ocazional.
