Sari direct la conținut

Harghita: Opt pompieri, folosind plute din flacoane de plastic, au pornit în expediţie pe Mureş, până în Ungaria

HotNews.ro

Opt pompieri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, folosind două plute realizate din flacoane de plastic, au pornit luni într-o expediţie pe râul Mureş, până la vărsarea acestuia în Tisa, în Ungaria, potrivit Agerpres.

Într-o postare pe pagina de Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita se arată că expediţia este o continuare a aventurii de anul trecut, când aceştia au vâslit pe râul Olt de la izvoare şi până la vărsare.

Potrivit sursei citate, pompierii „s-au îmbarcat” la Remetea, după ce în prealabil au fost la Izvoru Mureşului, de unde au luat câteva sticle cu apă din izvorul râului, pe care o vor dărui colegilor pompieri din Szeged, Ungaria, expediţia urmând să dureze aproximativ două săptămâni.

Cele două plute sunt realizate din aproximativ 3.000 de flacoane de plastic, care au fost strânse în colaborare cu comunitatea din municipiul Gheorgheni, pompierii harghiteni dorind să tragă semnal de alarmă în ceea ce priveşte poluarea mediului înconjurător.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro