Horia-Roman Patapievici lanseaza un nou volum maine la Carturesti
”Despre idei & blocaje”, cel mai nou volum semnat de Horia-Roman Patapievici va fi lansat marti, 23 octombrie, ora 18.00, la Libraria Carturesti. Lansarea va avea loc in prezenta autorului alaturi de care vor vorbi Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu, informeaza editura Humanitas.
”Daca un calator ideal ar poposi in Romania culturala a ultimelor decenii, ar fi frapat de faptul ca aici ideile nu se dezbat, argumentele nu sunt ascultate, obiectiile sunt trecute cu vederea, teoriile sunt luate in balon, iar sunetul calm al discutiei se aude numai cand autorii au murit ori cand numele lor a primit confirmarea canonica a Occidentului.
Calatorul nostru ar observa ca la noi cartile originale nu suscita discutii, scolile de gandire sunt mode de imprumut ori grupuri sudate prin forta convingerilor profitabile, teoriile noi trezesc apatii durabile si starnesc antipatii ireversibile, in timp ce, sub raport uman, competentele cedeaza totdeauna invidiilor, invidiile corup ireversibil onestitatea, adevarul cedeaza totul barfei, barfa
nu cedeaza nici celei mai solide reputatii, iar mersul ideilor este un povarnis al elanurilor avortate.” (H.-R. Patapievici)