Sari direct la conținut

Hunter Biden a fost găsit vinovat de posesie ilegală a unei arme de foc

HotNews.ro
Hunter Biden si sotia sa, Melissa Cohen Biden, in timp ce se indreptau la curtea federala unde a inceput procesul sau privind detinerea ilegala a unei arme de foc, Foto: Matt Slocum / AP / Profimedia
Hunter Biden si sotia sa, Melissa Cohen Biden, in timp ce se indreptau la curtea federala unde a inceput procesul sau privind detinerea ilegala a unei arme de foc, Foto: Matt Slocum / AP / Profimedia

Fiul președintelui american Joe Biden, Hunter Biden, a fost găsit vinovat marți de o instanță penală federală de deținere ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, a anunțat presa americană.

Juriul format din 12 persoane, la tribunalul din Wilmington, în Delaware (est), a răspuns afirmativ la cele trei capete de acuzare: două privind minciuni în documentele necesare pentru achiziționarea unui revolver în octombrie 2018 și un al treilea privind deținerea ilegală a acestuia, potrivit AFP.

Aceasta este prima condamnare penală împotriva unui copil al unui președinte în exercițiu.

Anunțul verdictului intervine în ziua în care Joe Biden urmează să țină un discurs despre limitarea proliferării armelor de foc, un flagel în Statele Unite.

„Robert Hunter Biden a ales să deţină ilegal o armă de foc” în timp ce „era consumator de crack şi toxicoman”, l-a acuzat procurorul Hines, arătând o fotografie cu un Colt Cobra, arma din centrul dosarului.

El a pledat nevinovat, iar avocaţii săi afirmă că „nu mai consuma droguri atunci când a achiziţionat această armă (care) n-a fost niciodată purtată sau folosită în cele 11 zile în care s-a aflat în posesia ei”.

Fiul președintelui riscă o pedeapsă teoretică de până la 25 de ani de închisoare, dar poate fi impusă și o pedeapsă alternativă.

Hunter Biden, un avocat şi om de afaceri, în vârstă de 54 de ani, care s-a transformat într-un artist şi care a ieşit de ani de zile din adicţii de droguri şi alcool, este o ţintă privilegiată a adversarilor tatălui său, în primul rând a lui Donald Trump – care-l consideră călcâiul lui Ahile al locatarului în exerciţiu al Casei Albe.

El a fost inculpat în decembrie cu privire la fraudă fiscală, pentru că s-a sustras printr-o ”stratagemă” obligaţiei de a plăti impozite în valoare de 1,4 milioane de dolari.

El a pledat nevinovat în acest dosar, în care procesul urmează să aibă loc în septembrie, în California, unde locuieşte.

Aceste două procese ar putea afecta încercarea lui Joe Biden de a marca un contrast faţă de adversarul său republican, vizat în patru proceduri penale.

Preşedintele american Joe Biden a declarat că nu-şi va graţia fiul, pe Hunter Biden, în cazul în care acesta va fi condamnat

Întrebat într-un interviu televizat dacă este pregătit să accepte rezultatul procesului, Biden a răspuns cu un „da” scurt. Prezentatorul ABC News David Muir l-a întrebat pe Biden şi dacă exclude o eventuală graţiere, la care preşedintele a răspuns afirmativ, potrivit unui comunicat publicat de postul de televiziune.

Știrea se actualizează.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro