I.D. Fest revine la Teatrul Municipal Bacovia cu o sectiune noua
În perioada 14 – 20 iulie 2013, Asociaţia Ingenious Drama va prezenta pe scena Teatrului Municipal Bacovia din Bacău, cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru în Limba Engleză pentru Tineri The Ingenious Drama Festival. Noutatea editiei din acest an este sectiunea Work in progress, anunta organizatorii.
Aproximativ 120 de liceeni iubitori de teatru îşi vor dedica o săptămână din vacanţă artelor spectacolului și vor participa la festivalul devenit tradiție – I.D. Fest. Organizat cu multă dedicare și entuziasm de către tineri pentru tineri, acesta evoluează ediţie cu ediţie, încercând să se apropie cât mai mult de performanţa unui festival profesionist şi să ofere oraşului Bacău un eveniment cultural unic şi şansa de a experimenta teatrul în toate formele lui. Și aceasta cu atât mai mult cu cât este mereu organizat 100% de liceeni care învață într-un mod non-formal să își descopere și să își dezvolte aptitudinile naturale în paralel cu cele dobândite formal.
Trupele participante își vor desfăşura spectacolele în faţa unui juriu profesionist din lumea teatrului românesc. Dacă de-a lungul timpului festivalul a avut onoarea de a găzdui unele nume precum regizorul Victor Ioan Frunză, actriţele Dana Voicu şi Cristina Deleanu, scenografa Mihaela Ularu și prezentatoarea TV Geanina Corondan, în ediţia din componenta juriului fac parte actriţa Coca Bloos, preşedinta de onoare a juriului, alături de actriţa Mihaela Rădescu, criticul Doru Mareş, regizorul și actorul Horia Suru, actrița Florina Găzdaru (din partea partenerului de tradiție al festivalului – Teatrul Municipal Bacovia), și pentru al treilea an la rând invitatul special din Marea Britanie – Olliver Williams.
În competiţia de anul acesta vor intra următoarele trupe de liceeni: The Knockers (Suceava), The Hooleelogans (Timişoara), Heavenly Hell (Timişoara), Brainstorming (Bucureşti), In The Spot (Bacău) şi Nobody’s Group (Bacău). Anul acesta, trupa A.C.T. din Bacău (de asemenea prezentă în echipa de organizare) va participa în afara concursului cu spectacolul Jocul de-a adevărul, de Lia Bugnar (spectacol ce va fi jucat în limba română).
De asemenea, această ediţie aduce o nouă secţiune – Work in progress. În cadrul acesteia, tineri cu vârste între 15 şi 18 ani se pot înscrie individual. Scopul acestei noi secțiuni este de a experimenta cu formele mai neglijate de spectacol. În egală măsură festivalul dorește să dea ocazia celor care nu fac parte dintr-o trupă să-și scoată la vedere și să își dezvolte abilitățile artistice într-o atmosferă cât mai creativă. De-a lungul săptămânii ei vor lua parte la ateliere de teatru menite să îi ajute să îşi dezvolte un monolog/one-man show pe care îl vor prezenta în faţa juriului și publicului în penultima zi de festival. Vor fi acordate premii separate pentru această secțiune.
Toţi participanţii vor avea şansa de a lucra cu actori profesionişti în cadrul atelierelor de teatru zilnice. Anul acesta îi vom avea alături pe Andrei Runcanu, Dragoș Muscalu, Pavel Bârsan, Alice Solomon. Toți antrenorii de la ateliere vor urmări o evoluție adaptată la vârstele participanților, acoperind probleme de arta actorului precum: construirea relațiilor între personaje, mișcare ritmică, atelier de personaj, tehnică vocală și vorbire scenică, improvizație și compoziție scenică.
Spectacolele din concurs vor fi jucate în limba engleză şi vor trata preocupările tinerilor şi interesele acestora, raportate la vârsta lor, cât şi la felul în care privesc lumea în poziţia matură de pe scenă. Astfel, Teatrul Municipal Bacovia va găzdui spectacole precum : Just another Friday, de David Barrett (In The Spot, Bacău); Blue, de Iacob Karina (Nobody’s Group, Bacău); True West (1980), de Sam Shepard (The Hooleelogans, Timişoara), Crises, de Mihai Ignat (Brainstorming, Bucureşti), dar şi spectacole după texte originale, scrise de participanţi: Title (Heavenly Hell, Timişoara), Freelancers, de Eduard Buhac (The Knockers, Suceava).
Totodata, va fi prezentat şi un spectacol profesionist în limba română: LSD Theatre SHOW, de Christopher Dudang, în regia lui Horia Suru. Distribuţie: Isabela Neamţu, Matei Chioariu. Live sound design: Rufi. Scenografie: Marian Vasii. Grafică: Alexandra Andrieş.
După fiecare spectacol, publicul va intra in dialog cu fiecare trupa. Premierea va avea loc pe data de 20 iulie, iar premiile rămân surpriză până la decernare, precizeaza organizatorii.