Iarna vrajbei dintre popor si nealesii lui

Ca tot romanul vietuitor in strainatate, te uiti la televizor, citesti in presa si nu ai cum sa ramai indiferent. Centrul Bucurestiului e un vulcan. Oamenii ies pe strazi si in alte orase. Li se reproseaza lipsa de coerenta a manifestului. Li se mai spune „mahalale inepte”, sunt asimilati cu o masa informa si lipsita de discernamant politic. Cred insa ca niciun om normal si multumit de viata pe care o duce nu iese pe strada, in frig, zile in sir, riscand sa fie trasnit de un bolovan sau luat de politie, daca nu il doare. Daca nu il doare, pe undeva, tare. Daca nu i-a ajuns cutitul la os.

In Piata Universitatii din Bucuresti sunt mii de oameni nemultumiti, sunt unelte politice si sunt batausi de profesie, antrenati pe stadioane. Pe toti acesti oameni nu-i leaga decat un lucru: strada. Au iesit in strada, caci acolo isi pot face glasurile auzite. In Romania, vocile s-au ridicat. In Germania, se tace ca de obicei. In Germania e inca bine, fiecare isi trage cat mai aproape de corp patura ce-i tine de caldut. Statul si economia germana sunt inca atat de tari, incat par o oaza de stabilitate, intr-o Europa intrata in deriva.

Europa, dragostea noastra! Cat de mult te-am dorit, cate visuri ne leaga de tine! Cat de mari si tari ne-am simtit cand ne-ai bagat prima data in seama, la inceput de mileniu. Cum am mai jubilat, cand ne-ai luat la sanul tau mare si generos, in 2007. Sunt doar patru ani de atunci, si ca intr-o casnicie oarecum fortata, realitatea isi arata coltii. Sunt mai bine de zece ani de cand Romaniei i s-au aratat doua „minuni”: NATO si UE. Prima insemna ralierea strategica la militarismul Vestului, a doua promitea bunastare si o civilizatie specifica batranului continent.

Pe Prut s-a retrasat noua granita, intre Vest si Est. Romania sta pavaza si tampon la granita cu rusii. Cortina de Fier a cazut, s-a ridicat o Cortina de Catifea, in dosul careia se murmura doar in surdina, caci rusii pot oricand strange robinetul la gaz. Americanii si-au bagat scutul in Deveselu, pozitionarea strategica si militara a Romaniei e clara. Cam atat despre primul vis, despre NATO, o alianta militara a carei justificare a fost pusa in discutie, pana cand n-au aparut noile provocari internationale legate de un cuvant: terorism.

Cu al doilea vis, lucrurile sunt mai complicate. Intrarea in Europa a insemnat, dincolo de firescul istoric al unei astfel de actiuni, o legitimatie pentru clubul celor bogati si selecti. Un pasaport pentru libertatea de miscare. Dar si o zgarda pe care a pus-o la gatul statelor europene, un sistem dictat de contopisti si tehnocrati. Pe nesimtite, statele europene si-au cedat din libertatea de guvernare. Tot pe nesimtite, de cand cu criza monedei euro, directia europeana o da, uneori ca urmare a unui sfat de taina la micul dejun, Merkozy.

De trei ani incoace, Romania nu mai e guvernata de propriul guvern, ci de „camatari”. Cu toate bunele sale intentii declarate, FMI-ul actioneaza ca un institut financiar ghidat de cifre. Intr-o lume guvernata de ban, nu-i loc pentru grija fata de simtamintele datornicului. Poti cere unei banci altceva? Iata insa ca omului de pe strada, in Romania ca si in Grecia, in SUA sau aiurea pe mapamond, ii este greu sa inghita diverse galusti de austeritate, ca un pelican.

Pe strada, manifestantii au, fiecare, cate un of. O pensie redusa, o disponibilizare de la guvern, o taiere de ajutor social. O reducere de subventie la incalzire, o retractare a unei legitimatii de revolutionar. O propunere de privatizare a serviciului de urgente, care „mi-a salvat familia”, dupa cum urla un protestatar. O bursa de studii nealocata, un sistem de invatamant care promoveaza, in general, pseudo-valori. Un TVA nemaiintalnit in Europa, de 24%. Un proiect de exploatare minier care sfideaza istoria Romaniei si protectia mediului, cum e cel de la Rosia Montana. Un drept de a aprinde torte pe stadioane sau de a-si da cu legumicole pe la nas.

La diversele nemultumiri, protestatarii – in parte instigati de partidele din opozitie, care vor sa castige capital politic din revoltele de strada-, propun solutia „JOS!”. Jos Guvernul, jos Presedintele, jos, jos, jos. Nevoia de schimbare e un laitmotiv al strazii, cand se vrea sa se intample ceva. Bun, rau, n-are importanta. Importanta e ideea de schimbare, si mai importanta e speranta investita in ea.

Schimbarea la varf a Romaniei, caderea Guvernului actual si a presedintelui Basescu a fost placa mereu cantata de partidele din Opozitie. Ignorand faptul ca misiunea lor democratica e sa participe constructiv la elaborarea de solutii viabile pentru problemele celor care i-au ales in Parlament, Opozitia politica romaneasca a tunat perpetuu in gama „jos”. Stiind foarte bine ca, in contextul crizei financiare si europene actuale, solutiile alternative pe care le propune sunt „frectie la piciorul de lemn”.

Pe de alta parte, tacerea si reactia intarziata la varf sunt oarecum suspecte. Premierul Boc a iesit in fata cu apeluri la dialog, ca alternativa la pietrele si tortele strazii. Ulterior, l-am mai vazut pe Flutur, cu mesaje pedeliste pe la televiziuni. Baconschi a fost trimis sa dialogheze cu societatea civila. Ieri a urcat si Udrea la rampa, cu sfaturi si instructiuni. De ce tace Basescu, se intreaba insa multi dintre romanii cu care am vorbit, in Germania. Nu stim. Il asteptau cu o luare de pozitie publica, la televizor. Manifestantii din Piata Universitatii din Bucuresti il asteptau probabil si ei, sa le vorbeasca in locul unde, odata, promitea ca va veni regulat sa dialogheze cu poporul.

Relativ la protestele de strada prelungite de la Bucuresti si din alte orase ale Romaniei, presa germana s-a aratat neasteptat de rezervata. Laitmotivul relatarilor din presa a fost ca romanii protesteaza ca reactie la coruptia din Romania si la masurile de austeritate, impuse de guvern. La fel s-a scris despre greci, italieni, sau despre spanioli. Uniunea Europeana e incoltita si nu propaga stiri destabilizatoare despre probleme pentru care n-are, momentan, solutii.

Ceea ce s-a vazut insa foarte clar din transmisiile manifestatiilor din Romania, este ca lumea iesita pe strada sufera de „greata politica”. Neincrederea in alesii sai, in clasa politica aflata la guvernare sau in opozitie pare generalizata. Intre strada si fotoliile din Parlament s-a deschis o prapastie imensa. Iar cand, intr-o democratie, poporul si cei alesi sa-i reprezinte interesele sunt intr-un profund dezacord, criza e mult mai adanca. Am putea spune ca e o criza a unui sistem.