Sari direct la conținut

Iaşi: Copil cu arsuri pe 30% din corp, după ce s-a electrocutat urcându-se pe un vagon de tren

HotNews.ro
Ambulanta SMURD, Foto: Hotnews
Ambulanta SMURD, Foto: Hotnews

Un copil în vârstă de 12 ani s-a electrocutat, miercuri, fiind transportat în stare gravă la spital, după ce s-a urcat pe un vagon al unui tren de marfă aflat pe o linie secundară din gara Iaşi. Copilul a suferit arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, relatează News.ro.

Copilul a fost găsit de un angajat CFR, după ce a căzut de pe vagonul pe care s-a electrocutat.

Acolo s-a deplasat un echipaj SMURD, copilului fiindu-i acordate îngrijiri medicale de urgenţă.

„Minorul a căzut de la înălţime după electrocuţie prin arc electric, de la firele de înaltă tensiune de deasupra vagonului. Pacientul are o arsură pe 30% din suprafaţa corporală, estimată a fi de gradul doi. A suferit traumatisme multiple prin cădere de la înălţime. S-a început tratamentul, apoi a fost transportat în Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului de Copii „Sfânta Maria”, pentru tratament de specialitate”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro