Sari direct la conținut

Iaşi: O parte dintre bolnavii cu forme severe de COVID sunt transferaţi de la spitalul mobil Leţcani la alte unităţi medicale, din cauza frigului din saloane

HotNews.ro
Unitatea Covid de la Letcani, Foto: Facebook / MApN
Unitatea Covid de la Letcani, Foto: Facebook / MApN

Mai mulţi pacienţi cu COVID, inclusiv cei internaţi la Terapie intensivă, sunt mutaţi, miercuri seară, de la spitalul mobil Leţcani la alte unităţi medicale ieşene, din cauza frigului din saloane, potrivit News.

Firma care se ocupă cu verificarea instalaţiei de încălzire a reuşit să rezolve problema asigurării agentului termic la parametri normali doar în câteva containere din cadrul spitalului mobil, astfel că autorităţile au decis mutarea mai multor pacienţi la alte spitale din Iaşi.

Potrivit unor surse medicale, la spitalul mobil din Leţcani vor rămâne operaţionale doar două saloane de ATI, cu 12 bolnavi, după ce în zilele precedente aici erau internaţi 28 de pacienţi cu forme severe ale bolii.

Ceilalţi pacienţi în stare critică vor fi transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde există secţii de Terapie intensivă destinate bolnavilor COVID.

De altfel, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Florin Roşu, a declarat în cursul zilei că unitatea pe care o conduce este pregătită să preia o parte din pacienţii îngrijiţi la Leţcani dacă se va decide relocarea acestora.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Vasile Cepoi, a explicat, miercuri, că instalaţia de căldură de la Spitalul Mobil Leţcani este „inadecvată” în condiţiile temperaturilor scăzute din aceste zile, el precizând că este luată în calcul şi varianta mutării pacienţilor în alte spitale din oraş.

Vasile Cepoi a declarat că firma angajată de Asociaţia Euronest, proprietarul Spitalului Mobil de la Leţcani, caută soluţii pentru a asigura confortul termic necesar pacienţilor Covid internaţi în această unitate medicală.

„Vom avea sub zero grade pe timpul nopţii şi căutăm soluţii. Instalaţia de căldură de la Spitalul Mobil Leţcani este inadecvată. Vrem să prevenim situaţia în care în saloane să fie frig. Firma angajată de Euronest a transmis că a găsit soluţii, dar noi ne pregătim şi cu soluţii alternative. Vrem să avem o soluţie de rezervă pentru a evita situaţia ca pacienţii să fie supuşi la hipotermie. Soluţia este să creăm paturi de terapie intensivă în alte spitale, în saloane care nu sunt de terapie intensivă, dar care au guri de oxigen”, a afirmat directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi.

El a explicat că dificultatea este că pacienţii vor trebui duşi la mai multe spitale din Iaşi, caz în care necesarul de personal medical va fi mai mare.

În Spitalul Mobil de la Leţcani sunt internaţi zeci de bolnavi de COVID, cu forme grave, o parte dintre bolnavi fiind la Terapie intensivă.

Spitalul Mobil de la Leţcani a fost închis la începutul acestui an, una dintre cauze fiind tocmai frigul din saloane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro