Îi plăceau pantofii mei galbeni. Dar a ales să își continue mersul prin viață în aceleași încălțări din liceu

Pe băiatul ăsta îl evitasem o lungă perioadă de timp. Ceva parcă mă incomoda la el, îl vedeam mereu foarte articulat și încrezător. Nu îl evitam în mod fățiș, însă dacă se întâmpla să‑i fiu prin preajmă, preferam să îmi văd de treaba mea. Până când un task pe care trebuia să îl rezolvăm împreună ne‑a forțat să ne vorbim. Mi s‑a părut ușor arogant și formal în felul lui de‑a fi, însă tocmai asta mă făcea să vreau să știu ce hram poartă. Mă irita, dar puțin îmi și plăcea. 

Într‑una din zile, drumul nostru spre casă a devenit parțial comun, așa că m‑a însoțit și mi‑a povestit că e antrenor de jiu jitsu brazilian, chestie despre care eu auzeam atunci pentru prima dată. M‑a încurajat să vin la clasele lui, dar după câteva videouri pe YouTube, am concluzionat că nu, mersi, așa ceva nu e de mine.

Contextul ne făcea să ne vedem săptămânal, așa că am început să mă simt o idee mai relaxată în preajma lui. La un moment dat, am făcut și schimb de numere de telefon. Într‑o discuție mai degrabă despre nimicuri, mi‑a dat o referință din Interstellar, iar eu, încurcată, i‑am zis că nu l‑am văzut niciodată, pentru că nu mă prea pricep la filme și oricum îmi plac mai degrabă alea siropoase, adică vezi doamne, proaste. 

Vestea i‑a picat mai nasol ca un flying triangle la jiu‑jitsu. Cică nu se poate să nu văd un așa monstru de film și, una peste alta, am hotărât să îl vedem la el ca să mă luminez. Ne‑am întâlnit la 11 ziua, am bifat Interstellar, am gătit, mi‑a cântat Mumford and Sons la chitară și mi‑a făcut câteva poze foarte cool cu aparatul lui. Atunci i‑am propus să facem câteva și afară, în natură. Am plecat din casă beți de un entuziasm pe care nici eu, nici el, nu‑l înțelegeam. 

Ne‑am uitat telefoanele și ne‑am întors de‑abia la 9 seara, când ambii fuseserăm dați dispăruți de prieteni. Dar eram bine. Eram amândoi foarte bine. Și foarte confuzi. Nu înțelegeam de ce ne simțim atât de bine împreună. Când am plecat spre casă, mi‑a fost clar că ne va fi foarte greu să rămânem niște banali amici. Ne plăceam. O știam amândoi, dar nu ne ziceam nimic. Și am continuat așa o vară întreagă.

Ieșeam cu bicicleta, mă duceam la clasele lui de jiu jitsu, îmi făcea fotografii, mergeam la magazine cu instrumente muzicale unde îmi cânta la chitare fancy, improvizam picnicuri în parcuri, pe dealuri, mergeam la teatru, vânam apusuri superbe pe acoperișurile înalte din oraș și făceam plimbări nesfârșite cu mult, mult vorbit. 

Într‑o zi, mi‑a compus un limerick. Era talentat și îmi plăcea că sub aparența aia de tip ușor prea sigur pe el, era emoțional. Vorbeam, deci, o limbă comună.

Îmi complimenta pantofii galbeni pe care i‑am cumpărat impulsiv din Zara într‑o zi în care am simțit că vreau ca viața mea să aibă mai multă culoare. Erau galbeni, ascuțiți, deloc stilul meu, dar mă făceau să mă simt foarte bine. Mi se părea așa sexy că îi plăcea de mine în pantofii aia total nepotriviți cu aparența mea de fată cuminte, deloc stridentă. 

Îmi încuraja latura rebelă, iar pentru mine asta era eliberator. Corsetul ăsta de always a good girl începuse deja să‑mi intre în coaste. Parcă nu îmi dădeam voie să am experiențe de teamă să nu fac ceva nepotrivit, socotit de alții ca nechibzuit. El nu‑mi cerea să fiu într‑un anume fel, nu mă grăbea, nu mă încetinea, nu mă sufoca și nici nu se distanța.

Eu îi desenam pe mână câte un soare, ca parte dintr‑un ritual al nostru. I‑am zis că o să îi tot desenez până când n‑o să mai uite cât strălucește. Se emoționa vizibil, iar mie îmi plăcea enorm când intra în jocurile mele.

Nu ne spuneam nimic nu pentru că eram prea timizi, evitanți sau nesiguri pe ce simțim. Ci pentru că în ciuda a tot ceea ce trăiam împreună, elefantul din cameră era într‑atât de mare, încât singura opțiune era să ne prefacem și aproape să credem că nu există. 

Citește continuarea pe platforma editorială UNFINISHED LOVE STORIES.

Acest text face parte din proiectul UNFINISHED LOVE STORIES – o platformă editorială ce publică povești reale despre iubire în sens larg. În fiecare duminică dimineață, vei putea citi pe Hotnews.ro și pe unfinishedlove.ro o nouă poveste ce dă iubirii o nouă valență. Dacă ai și tu o întâmplare adevărată, unică și imperfectă, care explorează universul relațiilor contemporane, trimite-o către echipa editorială.

Articol scris de Alexandra Simona Panțuru

Parteneriat media