Sari direct la conținut

IKEA isi deschide primul magazin din Romania in data de 21 martie, in Baneasa

HotNews.ro

Primul magazin IKEA din Romania, situat in cadrul Zonei Comerciale Baneasa, va fi inaugurat in data de 21 martie, se arata intr-un comunicat al companiei.

Magazinul va pune la dispozitia clientilor o gama de peste 7.000 de articole de mobilier si accesorii care vor acoperi toate ariile casei: sufragerie, bucatarie, dormitor, birou, camera de baie sau camera copilului, dar si textile de casa, corpuri de iluminat, articole pentru depozitare, articole pentru bucatarie sau accesorii si decoratiuni pentru gradina.

Suma totala ce a fost investita in acest magazin se ridica la aproximativ 25 milioane euro, incluzand atat constructia cat si amenajarea magazinului, ce se intinde pe o suprafata totala de 26.000 metri patrati desfasurata pe doua etaje.

Marca IKEA a fost inregistrata in anul 1943 in Suedia. In august 2006, compania avea 237 de magazine in 34 de tari de pe patru continente, numarul total al vizitatorilor la nivel mondial era de 500 de milioane, iar numarul total al cataloagelor distribuite in anul respectiv de 174 de milioane.

Asemenea celorlalte magazine IKEA din lume, magazinul din Romania este operat prin sistem de franciza de catre firma Moaro Trading, in baza acordului cu Inter IKEA Systems B.V., detinatoarea conceptului IKEA si singura companie din lume in masura sa acorde dreptul de franciza.

Zona Comerciala Baneasa este situata in partea de nord a capitalei si pana in prezent cuprinde reteaua “cash & carry” Metro, galeria comerciala Feeria, hypermarketul Carrefour, Bricostore si Galeria Mobexpert.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro