Sari direct la conținut

Ilfov: Localităţile Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni, în carantină pentru încă 7 zile

HotNews.ro
Carantina, Foto: IGPR
Carantina, Foto: IGPR

Măsura de carantinare zonală se prelungeşte pentru o perioadă de 7 zile, începând cu data de 2 ianuarie, ora 22.00, în localităţile Corbeanca, Dobroeşti, Otopeni şi Popeşti-Leordeni, a anunţat Prefectura judeţului Ilfov.

Potrivit Prefecturii, citate de Agerpres, prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru cele patru localităţi ilfovene a fost propusă ca urmare a analizelor de risc zonă focar întocmite de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov şi a avizelor emise de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Astfel, se prelungeşte măsura de carantinare zonală pentru comuna Corbeanca, cu satele aparţinătoare Corbeanca, Ostratu, Petreşti şi Tamaşi; comuna Dobroeşti, cu satele aparţinătoare Dobroeşti şi Fundeni; oraşul Otopeni; oraşul Popeşti-Leordeni, cu satul aparţinător Popeşti-Leordeni.

De asemenea, măsura de carantinare zonală a fost prelungită pentru o perioadă de 7 zile în oraşul Bragadiru şi în comuna Chiajna, începând cu data de 1 ianuarie de la ora 22.00.

Comuna Mogoşoaia va ieşi din carantină sâmbătă, 2 ianuarie

Comuna Mogoşoaia va ieşi din carantină sâmbătă, 2 ianuarie, la ora 22.00, a mai informat Prefectura judeţului Ilfov, conform Agerpres.

În urma evaluării analizei de risc a comunităţii din comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov, înaintată de către DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare existentă la nivelul INSP-CNSCBT, a fost avizată ridicarea carantinei zonale începând cu data de 2 ianuarie, ora 22.00, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Instituţia Prefectului.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro