Ilie isi spala inundatiile in familie
In timp ce PSD l-a insarcinat pe Aurel Ilie sa urmareasca actiunile autoritatilor in privinta inundatiilor, „Cotidianul” continua dezvaluirile privind afacerile cu fonduri pentru diguri ale fostului ministru.
Alexandru Daniel Stacescu este unul dintre cei opt administratori ai firmei Aquaproiect, dar este si fost director al Fondului de investitii pentru gospodarirea apelor. In momentul de fata, el detine functia de consilier in cadrul aceluiasi Fond, fiind angajat in acest departament de aproape 25 de ani. „Sint in cadrul Fondului de investitii de aproximativ 25 de ani.
Am ocupat functia de director si de consilier”, spune Daniel Stacescu. El a explicat ca atributiile sale erau de a verifica atit dosarele firmelor proiectante, cit si pe ale celor care realizau constructii hidrotehnice. Un fel de lup paznic la oi. „Eu verificam dosarele si, fiind specialist, recomandam ce firma este capabila sa primeasca lucrarea.
Mai apoi, ministrul care era in functiune isi dadea acordul”, explica Stacescu. Totodata, el a explicat ca in cadrul firmei Aquaproiect era simplu consultant in consiliul de administratie si ca nu detine nici o actiune a Aquaproiect.
Potrivit raportului dat de Aurel Pana, directorul Administratiei Nationale a Apelor, cele mai multe contracte de proiectare luate prin negociere cu o singura sursa sint ale Aquaproiect. Potrivit lui Stacescu, acest fel de atribuire se face numai in cazuri de urgenta, un expemplu fiind dezastrul din Banat.
Astfel, Aquaproiect a obtinut aproape 133 de contracte negociate cu o singura sursa numai in perioada 2000-2004.
Brandul, ca scuza pentru atribuiri directe
Potrivit Lilianei Dragan, director adjunct al Aquaproiect, era normal ca cele mai multe contracte de proiectare sa fie luate de Aquaproiect, avind in vedere vechimea si profesionalismul fostului Institut National al Apelor Romane. „Aquaproiect are angajati numai specialisti, iar prestigiul acestui Institut nu este format de un an, doi”, spune Liliana Dragan.
Totodata, aceasta spune ca angajati ai Aquaproiect au proiectat aproape toate lucrarile hidrotehnice din anii 1960-1970 si acuza actuala putere de o campanie impotriva fostei guvernari. Aceasta a mai spus ca numarul mare de contracte a rezultat dintr-o eroare de calcul a autoritatilor, si ca ele sint mult mai putine.
PSD isi apara fostii ministri
PSD a reactionat prompt la anchetele referitoare la banii cheltuiti de Ilie Sirbu pentru diguri. Dupa ce Adrian Nastase a declarat ca Aurel Constantin Ilie trebuie sa clarifice acuzatiile care i-au fost aduse, au urmat liderii din esalonul doi. „Sint alegatii! Sint alegatii acuzatiile aparute in presa”, au declarat revoltati liderii PSD Titus Corlatean si Cristian Diaconescu.
Mai mult, conducerea centrala a partidului a decis crearea unui grup propriu care se va ocupa de problema inundatiilor. Acesta va fi coordonat de Nicolae Vacaroiu si va fi compus din nimeni altii decit Aurel Constantin Ilie, Petre Lificiu si Speranta Ianculescu. Grupul va elabora si un program, „Noua ne place”, conform declaratiei lui Dan Matei Agathon.
Disperat, Corlatean i-a dat un cot lui Agathon. „Aaa, programul se numeste «Noua ne pasa»”, s-a corectat acesta. Programul prevede oferirea de ajutoare din partea PSD pentru sinistrati, dar numai „dupa ce se retrag apele”, potrivit lui Agathon. „Cerem azi demisia ministrului Mediului, Sulfina Barbu.
Guvernantii sint incompetenti si incapabili”, a calificat Corlatean actiunea Cabinetului Tariceanu in zonele sinistrate.
Premiata de Iliescu, sprijinita de Ilie
Alexandrina Sterian, sotia directorului firmei Apasco SA Maneciu, una dintre firmele acuzate ca au pus monopol pe constructiile de amenajari hidrotehnice, impreuna cu Liliana Dragan, a infiintat, in martie 2001, firma Apa Proiect, care in 2002 a cumparat actiunile majoritare ale firmei Aquaproiect.
La sfirsitul lui 2002, Liliana Dragan si-a cedat 70% dintre actiuni Leontinei Ilie, sotia fostului ministru Constantin Ilie, iar Alexandrina Sterian nu mai apare nici in Aquaproiect, nici in Apa Proiect.
Mentionam ca Apasco a primit premiul pentru cel mai bun constructor de amenajari hidrotehnice, de la fostul presedinte Ion Iliescu. Acum, Apasco este anchetata de autoritati pentru modul in care primit respectivele lucrari si pentru felul in care le-a executat.
Antoaneta Etves, Ada Mesesan