Skip to content

Imagini cu Keanu Reeves în România: Actorul din Matrix a făcut show la Electric Castle, în fața a zeci de mii de oameni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Keanu Reeves a urcat, duminică, în ultima seară a festivalului Electric Castle de la Bonțida, pe scena principală alături de trupa sa, Dogstar.

Zeci de mii de oameni s-au adunat pentru a-l vedea pe Keanu Reeves pe scenă potrivit Foaia Transilvană. Actorul a susținut aici ultimul concert din turneul european al trupei, iar publicul l-a întâmpinat cu aplauze și entuziasm.

Concertul trupei Dogstar era programat inițial pe scena secundară Hangar, însă organizatorii au decis să mute formația pe scena principală, înaintea recitalului programat al celor de la The Cure.

La finalul concertului, actorul le-a mulțumit spectatorilor pentru primirea călduroasă și pentru atmosfera creată.

Cunoscut pentru rolurile din „The Matrix” sau „John Wick”, Keanu Reeves a urcat pe scena de la Electric Castle în calitate de basist al trupei Dogstar. De-a lungul timpului, el a declarat că muzica reprezintă una dintre marile sale pasiuni.

Keanu a continuat să cânte cu formația chiar și în perioada în care devenea tot mai celebru la Hollywood, mai ales după lansarea filmului „The Matrix”. În 2023, Dogstar s-a reunit după o pauză de aproape două decenii în care nu a mai lansat muzică nouă.