Imagini din Craiova după furtuna de marți. Peste 100 de litri/mp au căzut în oraș. Zeci de străzi au fost inundate
Codul roșu de furtuni a provocat inundații în municipiul Craiova, marți după-amiază, după ce în oraș au căzut peste 100 de litri de apă pe metru pătrat, potrivit estimărilor Companiei de Apă Oltenia (CAO). Mai multe străzi au fost inundate, iar în unele zone apa a ajuns până la geamurile autoturismelor. Este a doua zi la rând când municipiul este afectat de precipitații abundente.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat că 24 de străzi au fost afectate de inundații, iar patru copaci au fost doborâți de furtună.
„Peste 100 de litri pe mp, până la această oră, din estimările CAO, după codul roșu de ploi. Am avut 24 de străzi inundate și patru copaci căzuți. Toate echipele de la CAO sunt în teren, dar la cantitatea aceasta de ploi nu face față nicio canalizare din lume, mai ales că a ajuns peste cota de avarie canalul Râului”, a scris edilul într-o postare pe Facebook.
Potrivit acesteia, circulația a fost afectată în mai multe zone ale orașului.
„Vă rugăm să respectați semnele agenților poliției locale și să evitați zonele unde încă este circulația oprită (Promenada, Teodorini, pod Electro, zona Romanescu, Kaufland și Pelendava). Vom lucra și în această noapte, ca și cea trecută, ca să curățăm străzile, cu echipele de la Salubritate”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.
Imagini distribuite pe rețelele sociale arată străzi transformate în adevărate râuri, cu mașini acoperite până la jumătate de apă.
Cod roșu de ploi și grindină în Dolj
O avertizare Cod roșu de ploi, descărcări electrice și grindină a fost emis marți după-amiaza de Administrația Națională de Meteorologie, pentru mai multe localități din județul Dolj.
Au fost vizate localitățile Craiova, Coșoveni, Malu Mare, Robănești, Ghindeni și Cârcea din județul Dolj. Avertizarea a fost în vigoare până la 17:30, potrivit Mediafax.
Tor marți, în intervalul 10:00 – 21:00, este în vigoare un cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Banat, Oltenia, vestul și nordul Munteniei, precum și în zonele montane sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 km/h, iar pe arii restrânse vijelii și grindină.
Meteorologii avertizează că, în intervale scurte de timp, cantitățile de apă pot ajunge la 15-25 l/mp și, izolat, pot depăși 40-50 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică sunt posibile și în restul țării.