Skip to content

Imaginile care au declanșat proteste în Marea Britanie. Poliția a încătușat și arestat din greșeală un adolescent înjunghiat, în timp ce striga „Nu pot să respir”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Premierul Keir Starmer cere explicații după publicarea unor imagini video ale poliției în care un adolescent rănit grav este încătușat de ofițeri, după ce aceștia au crezut declarațiile false ale atacatorului, potrivit BBC.

Imaginile cu încătușarea lui Henry Nowak, un student la Universitatea din Southampton în vârstă de 18 ani care a fost înjunghiat mortal pe 3 decembrie 2025, ridică „întrebări serioase pentru poliție”, afirmă premierul Keir Starmer.

Atacatorul, Vickrum Digwa (23 de ani), a fost condamnat luni la cel puțin 21 de ani de închisoare. El l-a înjunghiat pe adolescent cu un cuțit, armă pe care a susținut că o purta din motive religioase, ca parte a credinței sale sikh.

Înregistrările de pe camerele polițiștilor arată cum Henry Nowak este încătușat și repetă de mai multe ori „Nu pot să respir”. Ofițerii au acționat astfel după ce Digwa i-a mințit la fața locului că a fost victima unui atac rasist.

Henry Nowak, în vârstă de 18 ani, a fost înjunghiat mortal. Credit line: Hampshire Police / Planet / Profimedia

În înregistrare se aude cum un polițist îl întreabă pe Nowak dacă a fost înjunghiat, după care adaugă: „Nu cred că ești, amice”. Ulterior, adolescentul își pierde cunoștința, însă ofițerii îi comunică faptul că este arestat sub acuzația de agresiune.

Ulterior, polițiștii i-au scos cătușele și au încercat să îl resusciteze până la sosirea ambulanței, însă tânărul a decedat la fața locului.

Vă avertizăm că imaginile de mai jos sunt violente și vă pot afecta emoțional:

Judecătorul de caz a explicat că Henry Nowak nu ar fi putut fi salvat, indiferent de rapiditatea ajutorului medical, din cauza rănilor severe. Familia atacatorului și-a cerut scuze publice și a transmis că fapta a adus dezonoare comunității sikh.

Proteste violente în Southampton

Publicarea acestor imagini a declanșat marți seară proteste în Southampton, unde câteva sute de persoane s-au adunat și s-au ciocnit cu forțele de ordine.

Manifestanții au aruncat cu cărămizi, coșuri de gunoi și un scuter electric în polițiști. Ofițerii au folosit scuturi anti-revoltă și bastoane pentru a menține o linie de apărare de-a lungul străzii.

Ministrul de interne, Shabana Mahmood, a calificat tulburările drept „absolut inacceptabile”. Ea a precizat că familia Nowak a lansat un apel puternic pentru a nu permite ca moartea lui Henry să fie folosită pentru a crea diviziune, ură sau tensiune.

Reacții politice la Londra

Cazul a provocat dispute aprinse între liderii politici britanici. Lidera conservatoare Kemi Badenoch a catalogat imaginile arestării drept „îngrozitoare” și a comparat situația cu uciderea lui George Floyd în SUA.

Ea a cerut o reacție mai puternică din partea premierului și a afirmat că, dacă ucigașul ar fi fost alb, polițiștii ar fi pus mai multe întrebări în loc să tragă concluzii pripite.

În același timp, liderul Reform UK, Nigel Farage, a vorbit despre o „furie rece” și a numit cazul o dovadă a existenței unei „Marii Britanii cu două viteze”.

El a adăugat că o acuzație falsă de rasism a avut mai multă greutate în acel moment decât viața cuiva care era pe moarte. Ca răspuns, purtătorul de cuvânt al prim-ministrului a declarat că nu există o poliție cu două viteze.

De asemenea, deputatul laburist Tanmanjeet Singh Dhesi a acuzat tentativele de a transforma comunitatea sikhă în țap ispășitor pe baza acțiunilor unui singur criminal violent.

Atacatorul, Vickrum Digwa. Credit line: AFP / AFP / Profimedia

Ancheta oficială

În urma acestui caz, șefii poliției reexaminează „Angajamentele împotriva rasismului”. Acest document, publicat anul trecut de Consiliul Național al Șefilor de Poliție (NPCC), sugera că ofițerii ar trebui să ia în considerare circumstanțele specifice fiecărei etnii pentru a asigura egalitatea rezultatelor, menționând că asigurarea egalității de șanse nu înseamnă „tratarea tuturor în același mod”.

Conservatorii au criticat documentul, afirmând că este greșit ca oamenii să fie tratați diferit pe baza culorii pielii lor, iar o sursă din Ministerul de Interne a calificat formularea ca fiind „stângace”. Președintele NPCC, Gavin Stephens, a anunțat că instituția va face modificări acolo unde este necesar.

În același timp, Biroul Independent pentru Conduita Poliției (IOPC) a deschis o anchetă oficială privind acțiunile forțelor de ordine și urmează să prezinte un raport în următoarele trei luni. Premierul Starmer a precizat că nu exclude posibilitatea unei anchete mai ample asupra acestei chestiuni.