Imunizarea înainte de valul 4: optimismul n-ar trebui interzis
Foarte puține excepții notabile în spațiul public pe tema COVID – colonelul Gheorghiță, președintele Iohannis, ministrul Câmpeanu, ministrul Mihăilă, alți câțiva. Ei spun (și) lucruri pozitive despre ce urmează. Apoi, găsim o minoritate care nu e pozitivă, dar oferă critici la obiect și soluții; iar asta uneori e mai pozitiv decât să lauzi fără discernământ. Restul, majoritatea – parcă e un simpozion al cioclilor.
Cu două tabere: analfabeții antivacciniști și clubul anunțătorilor de dezastru. Ambele tabere din simpozionul cioclilor, oricât s-ar contra între ele, spun la fel: o să fie rău,sunteți nevrednici, n-aveți altă scăpare decât să ne dați nouă niște atenție. Niște influență. Niște bani. Niște ceva, orice.
De cei care vorbesc pozitiv sau optimist, simpozionul cioclilor râde sau se revoltă. Nu sunt oare atâtea greșeli, atâtea lipsuri…?
Da, sunt.
Pentru cine n-a participat vreodată la organizarea (nu ca simplă rotiță de motor) unui efort de echipă într-un domeniu biomedical din România, e greu de înțeles ce complicată a fost sarcina campaniei de vaccinare. E de organizat nu doar birocrație ci și logistică, consumabile perisabile, echipe interdisciplinare de la administrativ la personal calificat științific sau medical. Să livrezi la timp ce trebuie unde trebuie, să nu încurci etichetele probelor, să respecți modul de lucru de fiecare dată, să nu ți se strice aparatele în timpul lucrului (sau, dacă se strică, atunci să le înlocuiești la timp)… e pur și simplu ceva ce în România nu se întâmplă aproape niciodată. Lucrurile care pur și simplu funcționează… la noi sunt excepții. De aceea mulți se feresc să spună ceva bun despre ele: cum să te entuziasmezi despre un strop de normalitate? Bine, nu ne entuziasmăm. Dar nici să interzicem vorbele bune nu e cazul. De aceea țin să o spun – pentru că văd că prea puțini o spun – o vorbă bună pentru oamenii care lucrează în campania de vaccinare. Ceea ce faceți e remarcabil și meritați mulțumiri.
Mesajele pozitive ale coordonatorului și purtătorului de cuvânt în campania de vaccinare au fost la locul lor. Serviciul public, partea logistică… întocmai și la timp, așa cum trebuia. Chiar și etapele de prioritate au avut sensul lor; altul decât în alte țări, dar l-au avut (de exemplu, ca să facă față eventualelor crize de la început, când nu existau doze; ca să transmită un semnal de susținere medicilor; ca să recunoască riscul sporit al COVID pentru vârstinici; ca să transmită un semnal de încredere prin recrutarea profesorilor; chiar și instituțiile militarizate își puteau avea rostul acolo, prin prisma încrederii pe care le-o acordă societatea dar și prin altele). Chiar și militarizarea campaniei: pentru cine cunoaște mediul biomedical din România, e greu de crezut că o variantă complet civilă ar fi făcut față. Dar acolo mai era nevoie, mai este încă, de oameni specializați în strategii de convingere, de comunicare. Poate nu pentru primele etape ale campaniei, când nu erau vaccinuri suficiente pentru toată lumea; etapa aceea a venit ca o mănușă pentru o coordonare militarizată. E firesc însă că ritmul s-a oprit când s-a trecut „la liber”. Pentru că de acolo ar fi trebuit să ajute și să amplifice foarte mult mesajul niște comunicatori de alt fel, din alte părți, civile. E adevărat, asta necesită niște puneri de acord aproape imposibile. Cu „politicieni” care contrazic din obișnuință orice mesaj oficial care nu-i semnat chiar de ei; fără să-l citească, fără să le pese – ci doar pentru imagine, pentru influență. Sau cu organizații „religioase” captive antivaccinismului.
De prin luna mai încoace avem relaxări, declarații optimiste. Spre stupoarea celor care se uită la cifre. Cum să fii relaxat la 30% vaccinare? Totuși, legat de procentul de imunizare s-a comentat poate prea puțin studiul MedLife recent, care a măsurat anticorpii din câteva orașe ca să vadă câți am trecut de fapt prin COVID. Studiul trebuie citit cu grijă, pentru că nu e verificat din surse independente (ne bazăm pe un comunicat de presă mai degrabă decât pe un articol într-o revistă de specialitate majoră), iar lotul e destul de mic și e posibil afectat de modul în care au fost selectați voluntarii. Dar… DACĂ datele sunt aproximativ corecte, concluziile sunt remarcabile. Nu și surprinzătoare: similar cu ce s-a văzut în alte țări, numărul real al celor care au trecut prin COVID e de aproape 5 ori mai mai mare decât cel 10% știut oficial. În orașele mici asta înseamnă că jumătate din populație ar avea deja imunitate, din cauză că a trecut prin boală. În orașele mari e mai puțin, dar… după ce se ia în calcul și vaccinarea, rezultă că peste 60% din populație e deja imunizată, de la vaccin sau de la boală. Dacă mai adăugăm și posibile incertitudini legate de faptul că procentele se calculează raportat la populația oficială – când de fapt milioane de locuitori sunt plecați de mult în alte țări… e posibil ca procentul de imunizare să fie încă mai mare. Către 70%, care asigură „imunitatea de grup”. Dacă e așa, (DACĂ!), parcă declarațiile optimiste ale oficialilor nu mai sunt așa de ciudate. Parcă n-ar fi cazul să-i luăm peste picior pentru ele.
De ce nu se vorbește mai mult de aceste procente combinate? Poate pentru că precizia studiului MedLife nu e cunoscută sigur; autorii înșiși au fost foarte precauți spunând că nu suntem încă la limita de imunitate colectivă. Dar poate și pentru că e greu ca o autoritate să anunțe ca succes faptul că… nu observase când/cum i-a trecut prin boală un imens 40% din populație. Sau că n-are evidența exactă a locuitorilor care chiar stau în țară. Poate e greu de vorbit de acele procente și pentru că ele afectează estimările de parametri statistici pe care s-au bazat analizele oficiale – cât e „R”, care e incidența cazurilor grave din totalul de cazuri etc. N-ar fi modificări calitative; studiul nu schimbă nici esența problemei (COVID există) nici esența soluției (să ne vaccinăm). Dar aici știm – liderii antivaccinismului se leagă de schimbarea oricărei virgule ca să spună iar „minciună”.
Datele MedLife nu oferă oare motiv de optimism în fața Valului 4? Ba da, dar moderat. Optimism pentru că imunizații fac mult mai rar boala – și mult mai rar au complicații. Optimism dacă se adeverește că raportat la populația reală procentul de imunizați e la 70%. Optimism pentru că vaccinurile de la noi sunt active și împotriva tulpinei delta, care definește azi valul 4. Optimism pentru că astfel a scăzut foarte mult riscul de a se suprasolicita locurile de la ATI la vreun următor val. Moderat? Neapărat, chiar foarte moderat. Pentru că jumătate dintre imunizații noștri sunt de la boala – și același studiu (ca și altele) arată că boala imunizează mai puțin eficient decât vaccinul. Pentru că la persoanele neimunizate tulpina delta e mai contagioasă decât cele dinainte. Pentru că eficiența vaccinurilor e mai mică la delta decât la tulpinile anterioare. Pentru că se vede în Anglia și în alte părți că 70% imunizare, nici măcar cu vaccin, nu poate bloca complet virusul.
Geu de pus toate cele de mai sus într-o comunicare oficială către publicul general. Mai ales că suntem în proporție de 40% analfabeți funcționali. Mai ales față de cei captivi analfabetismului antivaccinist. În marea lor majoritate analfabeții antivacciniști sunt acolo pentru că așa îi ține sistemul lor de relații sociale, acolo îi țin oamenii care s-au nimerit să le fie repere de valori; nu ține nici de inteligență, nici de educație, nici de bani. Pentru ei antivaccinismul e parte a identității culturale – pe care nici alfabetizarea nici prezentarea de tabele și grafice n-o poate schimba peste noapte. De aceea ei percept atât de acut vaccinurile ca pe o amenințare. O amenințare nu la adresa sănătății, nu la adresa dreptur’lor și libertăț’lor,nu la adresa chakrei, ci la adresa validității oamenilor care le servesc ca repere în viață. Pentru dânșii, dacă antivaccinismul e o greșeală, atunci reperele lor din viață le sunt de asemenea greșeli. Ceea ce e greu de acceptat. E ca și când le-ai amenința fizic viața. Și asta poate duce la conflicte. Iar dacă vorbim de conflicte, vă puteți uita la violențele din Africa de Sud, tocmai provocate de pandemie. Și au fost și în alte părți. Încă un lucru de cântărit când decizi ce restricții pui și cum.
INTERVIURILE HotNews.ro