„În Cuba nu există cerșetori”, susține un ministru de la Havana. Declarația l-a scandalizat și pe președintele cubanez
Ministrul Muncii din Cuba a afirmat că nu există cerșetori în țara comunistă, ceea ce a provocat critici din partea președintelui țării comuniste, Miguel Díaz-Canel, informează Reuters.
„Am văzut oameni care par a fi cerșetori, dar când te uiți la la mâinile lor, când te uiți la hainele pe care le poartă, ei sunt deghizați ca cerșetori. În Cuba nu există cerșetori”, a declarat ministrul Muncii și Securității Sociale Marta Elena Feito, în timpul unei audieri într-o comisie parlamentară.
„Au găsit o cale ușoară în viață să facă bani și să nu muncească, așa cum ar trebui”, a spus în declarația care a fost transmisă în direct de televiziunea de stat.
Feito a caracterizat oamenii care curăță parbrize în intersecții ca încercând să facă rost de bani ca să bea, iar pe cei care caută prin gunoaie ca fiind reciclatori fără autorizație care încearcă să evite taxele.
Spusele sale au atins un punct sensibil în Cuba, unde ani de criză marcați de inflație accelerată și penuria de bunuri de bază au adus pături largi ale populației să trăiască de pe o zi pe alta, iar un număr mic, dar în creștere de oameni vizibili sărăciți să stea pe străzi.
„Acești oameni, pe care uneori îi descriem drept fără adăpost sau legați de cerșetorie, sunt expresia concretă a inegalităților sociale și a problemele acumulate cu care ne confruntăm”, a spus președintele Diaz-Canel, în fața aceleiași comisii.
„Criza economică a exacerbat problemele sociale. Cei vulnerabili nu sunt dușmanii noștri”, a mai spus președintele cubanez.
