Sari direct la conținut

In Dubai s-a nascut cea mai mare banca din zona Golfului Persic

HotNews.ro

Grupul financiar Emirates Bank International va achizitiona banca National Bank of Dubai contra sumei de 11,3 miliarde de dolari, creandu-se in acest fel cel mai mare grup bancar din zona Golfului Persic, potrivit Reuters.

Actionarii National Bank of Dubai vor detine 33,7% din noua entitate, iar restul titlurilor vor fi detinute de actionarii Emirates Bank, au anuntat bancile intr-un comunicat comun.

Presedintele Emirates Bank, Ahmed al-Tayer, va detine aceeasi functie si in noua structura, denumita Emirates NDP PJSC, iar directorul executiv al Emirates Bank, Rick Pudner, va deveni CEO al Emirates NDP PJSC.

In martie, bancile au anuntat ca vor fuziona la apelul conducatorului emiratului, seicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, care doreste crearea unei banci suficient de puternice pentru a face fata cerintelor unei economii in continua crestere.

Grupurile bancare, care au incercat initial sa fuzioneze in 1999, vor avea o capitalizare de 45 miliarde de dolari, depasind astfel capitalizarea grupului bancar National Bank of Abu Dhabi, cea mai mare banca din Emiratele Arabe Unite.

De asemenea, noua entitate va depasi din punct de vedere al activelor si cea mai mare banca din regiune, National Commercial Bank din Arabia Saudita.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro