Sari direct la conținut

In oglinda

Contributors.ro
Lucian Pintilie, Foto: Arhiva personala
Lucian Pintilie, Foto: Arhiva personala

Recentele masuri abuzive adoptate de catre MEC privind reducerea fondurilor pentru Programe Nucleu si plafonarea cheltuielilor de regie la maxim 50 % vor genera probleme clare de finantare pentru INCD-uri in 2020 si in anii urmatori. Asta pentru ca INCD-urile se auto-finanteaza, sursele principale de finantare fiind Programul Nucleu, proiecte PN castigate la competitii, proiecte internationale si contracte cu mediul privat. Ultimele doua nu reprezinta prea mult in totalul veniturilor, procentul variind poate intre 5 % si 25 %. Grosul deci vine de la Nucleu si proiecte PN, la care se adauga alocarile pentru instalatii de interes national. De alocari pentru instalatii de interes national nu beneficiaza insa toate INCD-urile, dar unele din ele primesc sume consistente prin acest instrument de finantare, de ordinul 20-30 milioane lei pe an. Nu este clar ce produc instalatiile respective si pentru ce sunt necesari atat de multi bani (repet, doar in unele cazuri), cert este ca sunt INCD-ui care pot trai linistite numai din Nucleu si alocari pe instalatii de interes national, chiar si in conditiile reducerii fondurilor pentu Progamele Nucleu.

Problema este la acele INCD-uri care vor sa faca performanta in cercetare, care au investit masiv in ultimii 10 ani pentru a-si modeniza infrastructura si a stabiliza resursa umana, ajungand chiar sa atraga nu numai cercetatori valorosi din diaspora, ci chiar cercetatori straini care vin sa lucreze chiar si cu contracte permanente. Pentru aceste INCD-uri, masurile luate reprezinta o lovitura cumplita, care subliniaza prefacatoria, lipsa de viziune si reaua credinta a clasei politice in ceea ce priveste mentinerea unor poli de cercetare performanti in Romania. Dar probabil ca vina cea mai mare este a functionarilor din MEC si a clicii de profesori afiliati la partide politice sau simpatizanti ai acestora, care au acaparat functii importante in minister, formand un adevarat sistem mafiot care are ca unic scop promovarea oportunismului, a plagiatului, a mediocratiei, a unui simulacru de cercetare cu rezutate publicate in tot felul de reviste obscure gen buletin sau anale (toate inregistrate in baze de date, rezolvand in acest fel capitolul publicatii in reviste pe care nu le citeste nimeni din comunitatea internationala si in care diversi autori se citeaza intre ei pentru a bifa si indicele H la examenele de promovari). Asta este realitatea, Romania nu are nevoie de oameni dedicati cercetarii, care se lupta sa publice in jurnale de prestigiu, care incearca sa isi promoveze rezultatele la conferinte internationale adevarate,care sunt implicati in colaborari reale cu institutii de prestigiu din strainatate, sau care incearca sa lege colaborari reale cu mediul privat. Nu, Romania are nevoie de oameni manipulabili si santajabili, oameni care doar simuleaza ca fac cercetare si care au inventat tot felul de cai ocolitoare pentru a evita confruntarea cu comunitatea internationala sub pretextul protejarii ideilor novatoare romanesti de furtul intelectual al occidentalilor corupti. In felul acesta au aparut reviste de casa mentionate anterior, conferinte declarate internationale la care vin 1-2 prieteni din afara Romaniei, citari in suveica, negocierea de alocare a proiectelor in asa-zisele paneluri de evaluare, etc. Toate acestea pentru a mentine o aparenta de onorabilitate si, dupa cum am mai spus, pentru a putea bifa criteriile minimale la promovari, dar si pentru a aburi Comunitatea Europeana in privinta numarului de cercetatori si in privinta rezultatelor cercetarii.

Pentru a vedea cat de putred este sistemul, sa punem in oglinda productia stiintifica a unor cercetatori si a unor actuali si fosti decidenti din autoritatile care a decis de-a lungul timpului soarta cercetarii, inclusiv persoane care au influentat luarea acestor masuri de reducere a Nucleului. Sursa de cautare a fost Clarivate Web of Science, fiind luate in considerare publicatiile cu afiliarea cunoscuta in Romania. Noi voi da nume pentru a nu fi amendat pentru incalcarea regulamentului de protectie a datelor pesonale. Voi mentiona doar gradul si rezultatele cecetarii (numar de publicatii si exemple de jurnale in care au fost publicate rezultatele, indicele H si numarul total de citari fara auto-citari).

Cercetator efectiv Decidenti care sustin ca fac si munca de cercetare
CS3, sub 35 ani, 15 publicatii (ex. Nanoscale, Phys. Rev. Applied, Scientific Reports), H=7 (168 de citari in total) Director in MEC, urmarit penal de DNA (https://www.dcnews.ro/dna-directori-din-ministerul-educatiei-urmariti-penal_564414.html), profesor universitar, 23 de publicatii (ex. Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research-jurnal ASE; Metalurgia International), H=6 (47 de citari in total)
CS3, in jur de 35 de ani, 30 publicatii (ex. Applied Surface Science, Solar Energy), H=12 (333 de citari in total) Secretar de Stat in MEC, profesor universitar, 71 publicatii (ex. Sustainability, Actual tasks on agrigultural engineering-Zagreb), H=5 (131 de citai in total)
CS1, in jur de 40 de ani, 98 publicatii (ex. Applied Surface Science, Nanomaterials, ACS Applied Materials and Interfaces), H=21 (849 de citari in total) Consilier al Secretarului de Stat din MEC, cred ca este cercetator, 24 de lucrari publicate (ex. PNAS), H=4 (87 de citari in total)
CS3, in jur de 35 de ani, 58 publicatii (ex. Nature, Scientific Reports), H=13 (500 de citari in total Director agentie finantatoare, profesor universitar, 23 de publicatii cu afilierea universitatii unde este profesor (ex. Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research-jurnal ASE), H=6 (63 de citari in total)
CS1, intre 50 si 55 de ani, 103 publicatii (ex. Scientific Reports, Angewandte Chemie International, Nanoscale), H=24 (1027 de citari in total) Fost presedinte ANCS, profesor universitar, 52 publicatii (ex. Revista de chimie, Revista romana de materiale), H=8 (142 de citari in total)
CS1, in jur de 50 de ani, 110 lucrari publicate (ex. Scientific Reports, Applied Surface Science, ACS Applied Materials and Interfaces), H=18 (1028 de citari in total) Lider de sindicat, cecetator, 28 de lucrari publicate (ex. Applied Surface Science, Romanian Reports in Physics), H=10 (254 de citari in total)
CS3, in jur de 40 de ani, cetatean francez care lucreaza la un INCD, 44 publicatii (ex. Scientific Reports, Applied Physics Letters), H=12 (445 de citari in total) Fost presedinte ANCS, profesor universitar, 18 lucrari publicate (in volume de conferinta), H=5 (68 de citari in total)

Nu voi mai continua. Punerea in oglinda arata o realitate cel putin trista, daca nu pur si simplu oribila. In INCD-uri exista si oameni dedicati realmente cercetarii, vizibili international, ponderea lor insa variaza semnificativ de la un INCD la altul, cu pondere semnificativa (spre 100 % din personalul de cercetare) in acele INCD-uri legate mai mult de cercetare fundamentala sau de fontiera, si cu o pondere semnifcativ mai mica in acele INCD-uri provenite din fostele institute de cercetare-proiectare pe diferitele ramuri ale industriei comuniste. Problema apare cand ne uitam la cei cae au condus sau conduc cercetarea si, intr-o sfera mai larga, invatamantul universitar. Cum au ajuns aceste persoane in functiile prin care decid soarta a sute de cercetatori onesti? Ce performante profesionale deosebite ii recomanda pentru a ocupa aceste functii? Cum se poate ca directori din MEC urmariti penali sa ajunga sa decida soarta finantarii, afectand direct cariera profesionala si chiar viata privata a cecetatorilor, in special a celor tineri?

Daca actualul Guvern nu ia masuri imediate de remediere a situatiei si de asigurare a finantarii pe baze de performanta si meritocratie, atunci va intra in istorie ca fiind calaul cercetarii, cata mai este, din Romania. Daca doamna Ministru, profesoara de liceu, nu se pricepe si nu cunoaste domeniul, sa ii delege responsabilitatile Secretarului de Stat pentru Cecetare. Sa ii dea drept de semnatura, sa ii dea puterea necesara pentru a lua decizii, sa ii aloce bugetul cercetarii si dreptul de a-l utiliza autonom fara a mai fi nevoie de aprobari suplimentare de la directiile din educatie (directiile din fostul MCI nu au fost desfiintate, ele pot fi reactivate si functiona autonom sub conducerea Secretarului de Stat). Daca pozitia de Secretar de Stat este doar onorifica, fara nici o putere de deciziei, atunci poate fi si desfiintata, tot nu foloseste la nimic atata timp cat Seretarul de Stat este la cheremul unor functionari din MEC.

Intr-un cadru mai larg, circul actual pe care il face clasa politica nu face dacat sa decredibilizeze si mai mult institutiile statului, respectiv Parlamentul, Guvernul, Presedintia. Partidele politice sunt oricum compromise, fiind gasti animate de interese personale sau de clan, nu avem ce astepta de la ele atat timp cat nu promoveaza in fata oameni competenti, cu cariera profesionala in spate, si cu o anumita situatie materiale care sa ii faca mai putin tentati la coruptie si trafic de influenta. Nu este de mirare ca jumatate din tinerii activi cu varste intre 16 si 34 de ani vor sa plece din tara (vezi https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/jumatate-din-tineri-vor-sa-plece-din-tara-sociolog-migratia-nu-e-o-fatalitate-se-pot-face-lucruri-1257641). Pentru ce ar ramane? Ce le propune clasa politica acestor tineri? Unde este faimosul program Romania Educata? Clasa politica este pierduta in lumea ei de compromisuri rusinoase si de interese frauduloase, in care dusmanii de ieri devin aliatii de azi (vezi traseismul politic, aliantele de partide care se fac si se desfac in functie de interese meschine), si nu mai are nici o legatura cu viata reala. Vor veni sa ne ceara votul promitand iarasi cate in luna si in stele dupa care vor reveni la viata lor de aranjamente si furtisaguri. De 20 de ani vedem aproximativ aceleasi figuri prin Parlament, prin ministere, prin alte institutii ale statului. Oare tara asta nu are si oameni mai buni pentru aceste institutii?

PS1. Am scris randurile de mai sus acum 2-3 saptamani, nu le-am trimis sperand ca inca se mai pot indrepta unele lucruri. M-am inselat. Titlul ales, „In oglinda”, se potriveste si la ultima masura adoptata in domeniul cercetarii, schimbarea pe sest a componentei Consiliului National al Cercetarii Stiintifice (CNCS) (vezi https://www.edupedu.ro/consiliul-cercetarii-are-o-noua-conducere-alexandru-babes-cercetator-in-neurobiologie-la-bucuresti-care-a-mai-fost-in-2016-presedintele-organismului-care-poate-propune-retragerea-acreditarii-unei-i/). Putem pune in oglinda cum a actionat CNCS in 2017, cand CNCS-ul numit de domnul Mirecea Dumitru a fost schimbat peste noapte de ministrul PSD al cercetarii, domnul Serban Valeca, si cum s-a actionat acum, cand CNCS-ul numit de domnul Valeca a fost schimbat fara nici o explicatie de catre actualul minstru PNL al educatiei si cercetarii, doamna Anisie (probabil cu incuviintarea domnului secretar de stat Ciuparu). Precizez ca recent demisul CNCS nu isi incheiase inca manadatul de 4 ani. Cam avea dreptate domnul Mircea Morariu in articolul dumnealui intitulat sugestiv „PSD si PNL aceeasi mizeri?” (vezi https://adevarul.ro/news/politica/psd-sipnl–aceeasi-mizeriei-1_5e672bbb5163ec4271d5d186/index.html). PNL face acum exact ceea ce condamna acum cativa ani la PSD: racoleaza la greu parlamentari si primari din fosta coalitie guvernamentala; numeste clientela de partid in diverse functii, vezi inspectorate scolare; pune in functii ministeriale personaje pe care nu le recomanda nici o realizare profesionala deosebita, unii dintre ei membri si in guvernele PSD; schimba fara explicatie comitete si consilii. Diferenta este ca, atunci cand aceste mizerii erau operate de PSD, abuzurile erau infierate cu manie proletara de o anumita parte a presei si de unii bloggeri, dar cand aceste abuzuri sunt operate de PNL, se tace din gura.

Sigur ca actualii guvernanti pot face ce vrea muschiul lor. Ar fi fost insa politios sa fie anuntati si fostii membrii CNCS, eventual explicat motivul demiterii. Ceea ce este insa total scandalos este modul de numire, fara nici un fel de selectie. Din cate imi aduc aminte, si domnul Dumitru si domnu Valeca au propus niste comitete de selectie formate din academicieni si profesori universitari, apoi au solicitat organizatiilor de cecetare propuneri pentru consiliile consultative, si din aceste propuneri au fost alesi membrii consiliilor. Este adevarat ca in cazul CNCS-ului proaspat demis au fost si doua numiri directe, din partea Patronatului si din partea Sindicatului din cercetare. Actualii diriguitori ai cecetarii puteau sa ii demita numai pe cei doi si sa ii inlocuiasca cu altcineva, daca considerau ca CV-urile lor nu corespund inaltelor exigente de a fi membru CNCS. Eu am fost astfel numit din partea Patronatului. Stiu ca voi fi luat in suturi pentru asta, tin insa sa mentionez ca am vreo 220 publicatii (fiind si co-autor la un Nature), cu peste 3500 citari si un factor Hirsh de 33 (probabil multi nu dau doi bani pe aceste amanunte, dar in lumea buna a cercetarii nu existi daca nu publici si daca nu ai citari, deci nu ai nici o sansa la proiecte H2020 nici macar ca partener). Mi-am zis ca, daca CV-ul meu nu este bun pentru a fi membru CNCS, probabil ca CV-urile celor praospat numiti sunt extraordinare. Asa ca m-am uitat un pic pe Web of Science, ca la aceasta platforma am acces, sa vad si eu publicatiile si celelalte. Cautarea am facut-o dupa afilierile cunoscute din Romania, probabil rezultatele ar fi fost mai bune daca as fi stiut exact si eventuale afilieri din strainatate. Mai jos sunt rezultatele cautarii.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro