„În timpul dezbaterii pentru ciolan, fiica mea, aflată la o olimpiadă națională în alt oraș, a primit pâine mucegăită la masă. Dragi părinți, e rândul nostru să dezbatem!“

Seara trecută, pe toate posturile de televiziune, dezbatere. Candidatul X, candidatul Y, candidatul Z… Se întrerup, se jignesc, își recită sloganurile de campanie, așteptând să dea bine pe ecran. Nu răspund la nicio întrebare reală. Nu spun, concret, ce vor face cu țara asta obosită. În timp ce-i urmăresc, în alt colț de țară, fiica mea se află la faza națională a unei olimpiade, după luni întregi de muncă intensă. Ce-a primit la prânz? O lingură de pilaf, o pulpiță anemică și o prăjiturică – prânzul campionilor! Din „grijă față de copii”. Aseară a avut loc festivitatea de premiere. Copiii au urcat pe scenă, și-au primit medaliile și diplomele, câte o carte cadou, dar banii de premiu, nu. Li s-a transmis că ministerul nu i-a trimis. Și nici nu se știe când o va face. Mă uit la TV și îmi vine să urlu: DEZBATERE? Hai să dezbatem, dar pe bune!

Prânzul din buzunar, mâncare puțină, pâine mucegăită, simptome gastrice și premiul… la Sfântul Așteaptă

Copiii au ajuns în orașul care găzduiește olimpiada emoționați, pregătiți, cu sufletul cât un balon. După un drum lung – și nu mă refer aici doar la tren, ci la efortul lor de luni de zile de învățat ca să ajungă aici –, s-au cazat și… au fost trimiși să-și cumpere singuri prânzul. Nu era nimic organizat. Nimic asigurat. Fiecare s-a descurcat cum a putut. Așa a început olimpiada națională. Cu o notă de plată.

A doua zi, au început „mesele” la cantina unei universități din oraș. Le-au zis că se ocupă organizatorii. Că vor avea micul dejun la hotel, iar prânzul și cina – la cantină. Doar că acolo, farfuriile erau un exercițiu de minimalism: o pulpiță anemică, o lingură de pilaf, o lingură de salată de varză și o prăjiturică. Atât.

Un copil care dă tot ce are mai bun într-o zi de olimpiadă – intelectual, emoțional și fizic – nu poate trăi cu asta. Nu poate funcționa. Nu poate rămâne motivat. Așa că și-au comandat în camere. Din nou, pe banii lor. Și, ca să fie umilința completă, într-una dintre zile, pâinea de la cantină a fost mucegăită. Nu „mai veche”. Nu „tare”. Ci cu mucegai. Albastru, verde, vizibil. O rușine. Bonus: stări de greață.

Citește continuarea AICI.