„Inaintarea Rusiei” (de Nicolae Prelipceanu)

Rusii s-au dat la fund, in marile inghetate, si si-au plantat drapelul undeva spre Polul Nord, sub gheturile internationale. Cele despre care comunitatea celorlalte tari credeau ca sunt ale tuturor. Ei bine, nu. Colonizarea submarina incepe.

Noua, povestea asta, deocamdata stiintifico-fantastica, ne aminteste de brusca „populare” a Insulei serpilor, o stanca din Marea Neagra, care ne apartinea de drept, fiind „imprumutata” de „marea Uniune Sovietica” imediat dupa razboiul trecut.

Atunci, aceasta putere totalitara a mai „imprumutat” si alte teritorii, mult mai semnificative, alcatuind din toate la un loc „lagarul pacii”. O pace sovietica, ale carei antene s-au intins zilele trecute pana pe sub Oceanul Inghetat de Nord. Pace sovietica foarte apta sa provoace un nou razboi. Deocamdata rece de tot, date fiind temperaturile locului.

(As spune locatiei, dar nu au inca acte de inchiriere si nici nu dau semne ca le vor cere cuiva vreodata.) E drept, colonizarile rusesti de dupa al doilea razboi mondial s-au facut cu acceptul tacit al aliatilor democrati si la lumina zilei. Pe deasupra Pamantului, cu alte cuvinte.

Cumva tot pe deasupra Pamantului se face si noua extensie teritoriala a Rusiei, chiar daca acest deasupra e foarte dedesubt. Un raspuns demn de logica si impertinenta acestei puteri a si fost dat: n-au pus si americanii drapelul lor cu stele pe Luna?

Pe vremea regimului comunist, am primit, batut la masina, un articol al lui Mihai Eminescu, intitulat sugestiv „Inaintarea Rusiei”. Ce scria acolo isi poate imagina orice om care stie cat de cat istoria nefalsificata a acestei parti de lume. Am regasit paginile batute la masina si mentiunea anilor cand ar fi scris poetul acest articol: intre 1870 si 1879.

Mihai Eminescu era convins ca „Imparatia Ruseasca nu este un stat, nu este un popor, este o lume intreaga, care, negasind in sine nimic de o maretie intensiva, cauta mangaierea propriei marimi in dimensiunile mari” si mai incolo: „Inca Tarul Petru isi intemeiaza chiar capitala pe pamant cucerit si pune astfel marca deosebitoare pe noua imparatie.

De atunci pana in ziua de astazi Rusii inainteaza mereu atat spre rasarit, cat si spre miazazi”. Spre nord, Eminescu nu s-a gandit ca vor inainta vreodata, mai ales pe sub calota polara despre existenta careia nici nu dadea semne ca ar avea cunostinta.

In fond, acel Nemo cu pronuntie accentuat palatalizata, pe care l-am vazut spunand lumii ca ai sai vor inainta pe sub gheata si cand vor iesi vor fi primiti ca niste eroi, nu face decat inversul nu stiu carui functionar care a scos terenul de sub Lacul Plumbuita si l-a intins in parc, la picioarele unui afacerist veros de tranzitie. Gesturi mari si gesturi mici, dupa puterea si mintea fiecaruia.

Asa cum si-a strecurat ideologia, subteran, in mintile atator intelectuali europeni, Rusia isi trimite acum, cand ideologia pare a fi falimentat, spargatoarele de gheata sa cucereasca ceea ce parea de la sine inteles ca sunt ape (fie si inghetate) internationale. De la subliminal la submarin nici nu e mare distanta.

La orizont, un nou conflict international esential. Mai ales ca Rusia s-a retras si din Tratatul privind fortele conventionale. Sau cum ar spune un optimist: situatia ameninta sa se imbunatateasca din ce in ce mai rau.