Inca 22 de elefanti au fost otraviti cu cianura in Zimbabwe
Alti 22 de elefanti au fost gasiti morti in Zimbabwe, cel mai probabil otraviti cu cianura de contrabandisti, au anuntat autoritatile locale, marti, scrie AFP, care arata ca numarul pachidermelor otravite in aceasta tara a ajuns la 62, incepand cu septembrie.
„Am descoperit 22 de carcase de elefant in zona Sinamatela”, in apropiere de Hwange (vest), cea mai mare rezervatie din Zimbabwe, a declarat purtatorul de cuvant al administratiei parcurilor, Caroline Washaya.
In urma cu doua saptamani, 26 de elefanti au fost gasiti otraviti in exteriorul parcului Hwange. Luna trecuta, cel putin 14 elefanti au avut aceeasi soarta.
Braconierii ucid elefantii pentru coltii lor, care sunt vanduti pe piata clandestina a fildesului, in principal in China. Intre 30.000 si 40.000 de elefanti sunt ucisi anual in Africa pentru a alimenta acest trafic, punand in pericol supravietuirea acestei specii.
Anul trecut, peste 300 de elefanti au fost otraviti cu cianura in Zimbabwe.