Skip to content

Încă o țară importantă anunță că vrea să aselenizeze până în 2030, într-un plan uriaș de dezvoltare tehnologică

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După Statele Unite și China, Coreea de Sud a anunțat că țintește o aselenizare până în 2030, însă fără echipaj uman. Planul face parte dintr-o nouă strategie tehnologică ambițioasă care este centrată pe șapte proiecte care variază de la energia nucleară și calculul cuantic până la domeniile spațiale și biotehnologice, în condițiile în care țara încearcă să-și asigure noi motoare de creștere dincolo de semiconductori și inteligența artificială (AI), relatează Reuters.

Inițiativa „Seven Major SEED” („Șapte proiecte majore SEED”), anunțată miercuri în cadrul unei reuniuni prezidate de președintele Lee Jae Myung, reunește obiective precum implementarea comercială a reactoarelor modulare mici (SMR) autohtone până în 2035, o aselenizare până în 2030, dezvoltarea unui computer cuantic autohton de 100 de qubiți până în 2029 și comercializarea produselor bazate pe interfețe creier-computer până în 2035.

Lee a declarat că Coreea de Sud ar trebui să profite de oportunitatea creată de „boom”-ul industriei semiconductorilor și de expansiunea rapidă a AI pentru a pregăti următorii factori de creștere ai țării.

„Cele șapte proiecte SEED pe care le discutăm astăzi vor deveni motoare de creștere de nouă-generație și active naționale strategice esențiale”, a declarat Lee.

Plan de dezvoltare tehnologică pe termen lung, cu aselenizare până la sfârșitul deceniului

Bae Kyung-hoon, ministrul sud-coreean pentru știință, a precizat că inițiativa vizează SMR-urile, energia de fuziune, energia regenerabilă de generație următoare, tehnologia cuantică, sectorul spațial și aeronautic, biotehnologia avansată, precum și lanțurile de aprovizionare cu minerale și materiale critice.

Planul este lansat în contextul în care Coreea de Sud se confruntă cu reducerea populației aflate la vârsta de muncă și cu încetinirea potențialului de creștere economică, în timp ce concurează pentru a obține un avantaj în tehnologiile emergente, considerate din ce în ce mai importante pentru competitivitatea economică și securitatea națională.

„Vom ajuta aceste semințe să crească și vom construi o Coree de Sud pe care nimeni să nu o să poată rivaliza peste 10 sau 20 de ani”, a declarat Bae.

Programul spațial include o misiune autohtonă de aselenizare în 2030, o a doua misiune cu un modul lunar în 2032 și construirea, până în 2035, a unei rețele independente de comunicații prin satelit pe orbită joasă a Pământului.

Singurele țări care au reușit să aselenizeze cu succes până acum au fost Uniunea Sovietică, Statele Unite, China, India (în 2023) și Japonia (în 2024). Până acum doar SUA au adus echipaje umane pe suprafața Lunii, însă atât Washingtonul, cât și China, intenționează să facă acest lucru până în 2030.

Coreea de Sud anunță obiective ambițioase în planul său pentru tehnologie

În cadrul strategiei pe care a anunțat-o acum, Coreea de Sud își propune să comercializeze până în 2035 un SMR dezvoltat pe plan intern și să înceapă construcția unor SMR-uri care nu folosesc apă ușoară în anii 2030, urmărind totodată producerea de electricitate pe bază de fuziune spre sfârșitul anilor 2030.

Componenta privind energia regenerabilă include planuri pentru dezvoltarea unor celule solare ultraeficiente, a unor tehnologii avansate pentru energia eoliană offshore, a unor sisteme de producere a hidrogenului și a unor tehnologii pentru rețele electrice bazate pe AI, potrivit unui comunicat al guvernului.

În domeniul tehnologiei cuantice, guvernul urmărește să dezvolte până în 2029 un procesor cuantic autohton de 100 de qubiți, cu corecție a erorilor, și să transforme Coreea de Sud în cea mai importantă țară din lume în producția de cipuri cuantice până în 2035.

Guvernul intenționează de asemenea să dezvolte tehnologii asociate centrelor de date spațiale și să sprijine participarea companiilor sud-coreene la programele de dezvoltare a aeronavelor comerciale de generație următoare.

În domeniul biotehnologiei, Coreea de Sud urmărește să creeze până în 2030 o infrastructură AI-bio și să comercializeze până în 2035 produse bazate pe interfețe creier-computer, sprijinind în același timp descoperirea de medicamente cu ajutorul AI, laboratoarele autonome și terapiile avansate genetice și celulare.

Oficialii au mai declarat că va fi creat un grup de lucru public-privat pentru a contribui la accelerarea comercializării prin reforme de reglementare.

„Dacă vom deveni lideri care se bucură de oportunități nelimitate sau adepți expuși riscului de a rămâne în urmă depinde de alegerea noastră”, a subliniat președintele Lee.