Sari direct la conținut

Inca un blocaj la Guvern provocat de oamenii lui Liviu Dragnea: Secretarul de stat caruia ii delegase atributiile Tudorel Toader pretinde ca i s-a facut rau si nu poate participa la sedinta de Guvern, prezenta sa fiind obligatorie pentru avizarea actelor normative

HotNews.ro

Sedinta de Guvern programata pentru marti, ora 12.00, ar putea fi amanata, din cauza unui blocaj institutional provocat de un secretar de stat de la Ministerul Justitiei, Mariana Mot, careia ministrul demisionar Tudorel Toader ii delegase atributiile, potrivit unor surse guvernamentale. Mariana Mot pretinde ca i s-a facut rau si nu poate participa la sedinta de Guvern, prezenta acesteia fiind obligatorie, mai ales in conditiile in care Ministerul Justitiei trebuie sa avizeze majoritatea actelor normative, pentru a fi transmise la Monitorul Oficial. Trebuie precizat ca Mariana Mot este apropiata de seful PSD Olt, Paul Stanescu. Acesta, la randul sau, este unul dintre cei mai puternici sustinatori ai lui Liviu Dragnea.

Practic, sedinta de Guvern nu se poate desfasura fara prezenta unui reprezentant al Ministerului Justitiei. Persoana careia ii delegase atributiile de ministru Tudorel Toader este Mariana Mot, care in acest moment nu este disponibila. In aceste conditii, sunt cautate solutii pentru delegarea atributiilor catre alta persoana.

Mariana Mot este cunoscuta drept o apropiata a baonului de Olt, Paul Stanescu iar presa a scris despre ea ca a fost „moasa” lui „Judecator”, unul din cei opt copii ai interlopului Bercea Mondial. Fiul judecatoarei Marian Mot este fostul deputat PSD Emil Mot, intre timp ales primar de Slatina. A fost detasata in ianuarie la Ministerul Justitiei de la Curtea de Apel Craiova, unde este judecator. Vezi aici detalii.

Pe ordinea de zi a sedintei de Guvern de marti nu se afla proiecte de acte normative care nu suporta amanare, insa acest blocaj, ca si cel generat de fostul secretar general al Guvernului, arata vulnerabilitatile acestui guvern.

Reamintim ca saptamana trecuta, fostul secretar general al Guvernului, Mihai Busuioc, a refuzat sa-si contrasemneze decizia premierului de eliberare din functie. In aceste conditii, Sorin Grindeanu a fost nevoit sa se deplaseze la sediul Monitorului Oficial, unde a discutat timp de doua ore cu conducerea Regiei autonome din subordinea guvernului, pentru a rezolva blocajul provocat de refuzul lui MihaiBusuioc de a trimite la Monitor decizia de inlocuire a sa cu Victor Ponta. In cele din urma, dupa ore de discutii si de cautare a unor solutii juridice, decizia a fost contrasemnata de catre Alexandru Mihai Ghigiu, secretar de stat in cadrul SGG.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro