Skip to content

Încă un militar SUA a fost ucis în Orientul Mijlociu. Numărul victimelor americane a ajuns la 17

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Armata SUA a anunţat că un alt militar a fost ucis în acţiune în timpul unei încercări de detonare controlată a unei drone iraniene doborâte. Decesul a survenit la o zi după ce Pentagonul a anunţat moartea a doi militari în Iordania, informează News.ro.

„Un militar american din nordul Irakului a fost ucis în acţiune pe 18 iulie, în timpul unei detonări controlate a unor muniţii neexplodate provenite de la o dronă iraniană de atac cu sens unic doborâtă. Un al doilea militar a fost rănit şi continuă să primească îngrijiri medicale pentru o leziune minoră”, a declarat CENTCOM într-o postare pe reţelele sociale.

CENTCOM a mai precizat că a localizat rămăşiţe neidentificate în Iordania, după ce un militar fusese declarat dispărut în misiune.

Aceste decese ridică la 17 numărul militarilor americani care şi-au pierdut viaţa în acest război, care durează de aproape cinci luni.

Duminică dimineaţă, armata americană a vizat unităţile care au lansat atacul în urma căruia şi-au pierdut viaţa doi dintre soldaţii săi în Iordania.

Statele Unite au vizat obiective militare iraniene, precum şi „forţele Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice care au lansat atacuri împotriva membrilor forţelor americane din Iordania pe 17 iulie”, a scris Comandamentul Armatei Americane pentru Orientul Mijlociu (Centcom) într-un comunicat.

Tot duminică dimineaţă, armata iraniană a anunţat că a atacat două baze militare din Kuweit, ca răspuns la atacurile americane împotriva Iranului, potrivit televiziunii de stat.