Sari direct la conținut

Incendiile din Pădurea Amazoniană de pe teritoriul Braziliei, cele mai severe din ultimul deceniu

HotNews.ro
Incendii in Amazon, Foto: Captura YouTube
Incendii in Amazon, Foto: Captura YouTube

Incendiile din Pădurea Amazoniană braziliană au crescut cu 13% în primele nouă luni ale anului în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut în contextul în care regiunea pădurii tropicale se confruntă cu cea mai severă serie de incendii din ultimul deceniu, potrivit datelor agenţiei de cercetări spaţiale Inpe, informează Reuters.

În septembrie, sateliţii au înregistrat 32.017 de zone fierbinţi în cea mai mare pădure tropicală din lume, o creştere cu 61% faţă de aceeaşi lună în 2019.

În august anul trecut, incendiile dezlănţuite în Amazon au ajuns pe primele pagini ale ziarelor, iar lideri mondiali precum Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, au criticat Brazilia pentru lipsa de acţiune în ceea ce priveşte protejarea pădurii tropicale.

Marţi, Joe Biden, candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din Statele Unite, a făcut apel la un efort global pentru a oferi 20 de miliarde de dolari în scopul stopării defrişărilor din Amazon şi a ameninţat Brazilia cu ”consecinţe economice” neprecizate dacă nu ”se va opri din a distruge pădurea”, potrivit Agerpres.

Președintele brazilian Jair Bolsonaro a condamnat miercuri pe Twitter declarațiile „gratuite și dezastruoase” ale candidatului democrat la Casa Albă Joe Biden, care i-a amenințat țara cu sancțiuni economice din cauza defrișărilor din Amazon, potrivit AFP.

Liderul de extremă dreaptă a numit amenințările „lamentabile”, insistând că „suveranitatea” Braziliei este „nenegociabilă”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro