Sari direct la conținut

Incendiu la o casă din județul Vâlcea. Un copil a fost găsit carbonizat 

HotNews.ro
Pompieri, Foto: Inquam Photos / George Călin
Pompieri, Foto: Inquam Photos / George Călin

Un incendiu puternic a cuprins vineri o casă din localitatea Vaideeni, județul Vâlcea. Un copil de șase ani a fost găsit carbonizat, iar o femeie este dată dispărută, conform Agerpres.

Persoana care a sunat la 112 a anunțat autoritățile că este posibil ca două persoane să se afle în interior.

În timpul intervenției, pompierii au găsit un copil de șase ani care a fost ucis de incendiu. Pompierii caută o a doua posibilă victimă, o femeie de 44 de ani care s-ar fi aflat în interiorul locuinței în momentul izbucnirii incendiului.

„La sosirea forţelor ISU focul se manifesta generalizat la întreaga locuinţă, echipajele de intervenţie acţionând cu prioritate pentru căutarea-salvarea posibilelor victime, concomitent cu operaţiunile de stingere a incendiului. Din nefericire, o victimă carbonizată a fost descoperită într-un dormitor al casei”, a transmis Inspectoraul pentru Situații de Urgență Vâlcea.

Cauza incendiului urmează să fie stabilită. 

INTERVIURILE HotNews.ro