Incendiu Neamţ/ IGSU: Resurse medicale din trei judeţe, implicate în transportul persoanelor rănite
Autospeciale şi ambulanţe din judeţele Neamţ, Bacău şi Iaşi vor transporta, la Spitalul Judeţean Iaşi, pacienţii răniţi în urma incendiului care a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ, potrivit IGSU, care a anunţat că zece persoane au decedat, iar şapte sunt în stare critică, printre care şi medicul de gardă, scrie Agerpres.
Resurse medicale implicate sunt următoarele: de la ISU Neamţ – o autospecială pentru transport victime multiple şi două ambulanţe SMURD cu medic, de la ISU Iaşi – două autospeciale pentru transport victime multiple şi două ambulanţe SMURD cu medic, de la ISU Bacău – o autospecială pentru transport victime multiple, de la SAJ Neamţ – nouă ambulanţe tip B.
Pentru transportul pacienţilor, mijloacele de la ISU Bacău vor fi încadrate cu personal medical de la Spitalul Judeţean Iaşi.