Sari direct la conținut

Incendiu puternic la o cladire a spitalului din Segarcea

HotNews.ro

Un incendiu puternic a izbucnit, joi seara, la o cladire a spitalului din Segarcea in care erau depozitate aparatura medicala si fise ale pacientilor, pompierii intervenind cu sase autospeciale, fara a exista persoane ranite, in conditiile in care nu se afla nimeni in imobil, potrivit Mediafax.

Incendiul a izbucnit in jurul orei 17.00, la acoperisul unei anexe a Spitalului Segarcea unde erau depozitate fisele pacientilor depistati cu virusul HIV, dar si mai multa aparatura medicala, pacientii aflandu-se intr-un alt corp de cladire.

Conform reprezentantilor spitalului, focul a fost observat de paznic, iar imediat s-a intervenit pentru evacuarea aparaturii medicale.

„Noi am scos toate documentele din toate birourile, aparatura si calculatoare. Din fericire, focul nu s-a extins la arhiva, au ars doar acoperisul si birourile. Arhiva nu are nimic. Paznicul a observat focul si

s-au anuntat pompierii, iar medicul de garda a organizat evacuarea calculatoarelor”, a declarat managerul Spitalului Segarcea, Doru Gofita.

Flacarile au cuprins acoperisul spitalului pe o suprafata de aproximativ 150 de metri patrati, iar pompierii din localitate au intervenit initial cu doua autospeciale. In sprijinul acestora de la Craiova au fost trimise alte patru autospeciale de la Inspectoratul petnru Situatii de Urgenta Dolj, precum si un utilaj ale primariei, interventia fiind dificila din cauza ca era inghetata instalatia hidraulica a autoscarii.

„S-a intervenit cu sase autospeciale de apa si stingere, doua de la Segarcea, patru de la Craiova, utilaje de la primarie, o instalatie de ridicat si o autoscara de la Craiova. Autoscara functiona, dar din cauza temperaturilor scazute instalatia hidraulica a inghetat”, a declarat seful ISU Dolj, Contantin Florea.

Interventia pentru lichidarea incendiului a durat aproximativ doua ore.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro